Ce spune Dan Negru, despre banii pe care îi câștigă în televiziune: Sunt zgârcitul suprem al breslei mele

Data publicării:
Sursa foto: Dan Negru, instagram
Descriere foto: Sursa foto: Dan Negru, instagram

Dan Negru a vorbit, în intermediul unui interviu, despre câștigurile pe care le are în televiziune.

Dan Negru este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din presa românească. Deși a fost vedeta Antenei 1 pentru mulți ani, recent, jurnalistul a semnat un nou contract cu cei de la Kanal D. Totuși, acesta spune faptul că niciodată nu a fost interesat de bani, atunci când a intrat într-un nou job, ba mai mult, este cunoscut a fi "zârcitul breslei".

"Negocierile mele financiare cu angajatorii mei nu au durat mai mult de 10 minute. Nu am pus niciodată preț pe bani, cât am pus preț pe ce trebuie să fac pentru acei bani. Degeaba câștigi mult pe termen scurt și proiectele tale nu au succes. Niciodată nu am pus preț pe bani în televiziune, deși sunt zgârcitul suprem al breslei mele. Ha, ha! Nu banii sunt întrebarea în meseria noastră. Da, ei pot fi răspunsul, dar niciodată întrebarea. Când începi o pasiune întrebându-te câți bani îți aduce, ea nu mai e pasiune, e corvoadă.", a spus Dan Negru, potrivit viva.

"Toți mă luau de zgârcit"

Prezentatorul a dezvăluit și motivele pentru care i s-a dat această poreclă, de către colegi.

"Îmi place brandul ăsta de zgârcit. Vine tot din anii trecuți, când colegii mei câștigau sume mari de bani, și atunci își luau câte o mașină bună, iar eu continuam să merg cu un Renault și cumpăram de banii ăia cărămizi. Aveam mai multă încredere în cărămizi decât în roți de mașină, ha, ha! Dar toți mă luau de zgârcit. Cu vremea, mașinile s-au depreciat și cărămizile s-au scumpit. Dar habar n-am cum e mai bine. Cumpătat sau pasionat.", a continuat prezentatorul TV.

"Mi-am drămuit banii, cât să nu fiu nevoit să fac compromisuri"

Dan Negru a mărturisit faptul că nu face televiziune pentru câștiguri materiale. Întotdeauna a avut principii în această carieră și nu a făcut compromisuri, pentru anumite avantaje.

"Nu sunt deloc om de afaceri, fac televiziune și în rest mi-am drămuit banii, cât să nu fiu nevoit să fac compromisuri în televiziune. Asta îmi permite azi să fac televiziune relaxat. Publicul îi depistează pe cei care fac televiziune pentru bani. E o pasiune pe care nu poți să o faci cu angoase și cu presiunea banilor, nu dă roade.", a mai spus Dan Negru.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel