Cele mai GRAVE greșeli în îngrijirea părului. Hairstylist: Duc la degradarea și căderea părului

EXCLUSIV

Elisa Lungu, hairstylist, a vorbit, în exclusivitate pentru Spectacola, despre pașii pe care trebuie să-i facem pentru o îngrijire corectă a părului, dar și despre tendințele care se poartă anul acesta.

Toate femeile își doresc să aibă un păr cât mai frumos și strălucitor, însă, pentru asta, trebuie respectată o rutină de îngrijire. Există câțiva pași simpli, spun hairstyliștii, care te vor ajuta să obții rezultatele dorite, în timp.

"Pașii corecți de îngrijire a părului sunt în felul următor: pieptănarea, de la vârf, la rădăcini și aplicarea produsului de prespălare, fie că vorbim despre ulei sau alte soluții. Apoi, urmează spălarea propriu-zisă cu apă călduță, nicidecum fierbinte, și șamponarea de două ori obligatoriu, cu un produs destinat părului tău. Aplicăm mai apoi balsamul pe lungimea vârfurilor, pentru câteva minute. Urmează uscarea, iar cel mai important tips al unei uscări corecte este să tamponezi părul, nu să-l masezi cu prosopul, deoarece așa se va degrada mai puțin și nu se va rupe. Feonarea părului se va face cu uscătorul, dar atenție: nu cu aer fierbinte, pentru că îl va lasă fără luciu și vitalitate.", a declarat Elisa Lungu, hairstylist, pentru Spectacola.

Cum obținem un scalp sănătos?

"Eu merg pe premisa: un stil de viață sănătos, un scalp sănătos . De ce zic asta? Pentru că majoritatea doamnelor, dar și domnilor se plâng de tot mai mult sebum la nivelul scalpului, dar și dermatită seboreică (cojițe), alteori chiar și mătreața. Acestea se produc, în mare parte, din cauza alimentației și neglijenței cu care este tratat. Așadar, spălarea de două ori pe săptămâna este mai mult decât perfect. Totul pleacă din interiorul organismului.", a mai spus aceasta.

Cu ce culori ne vopsim părul anul acesta?

Elisa Lungu a dezvăluit și tendințele care se poartă anul acesta, în materie de vopsea de păr.

"Chiar dacă în fiecare an se desemnează "Culoarea anului", tendințele sunt aceleași: griuri, blonduri deschise, culori pastelate, cum ar fi: roz, piersică etc. Încă se mai poartă balayage-ul și tehnicile de șuvițare, dar preferatele clientelor rămân culorile reci închise și nuanțele de șaten. La coafuri pot spune că moda anilor 20 încă rămâne printre noi. Aici avem coafurile cu valuri clasice și retro, iar printre ele au rămas și coafurile texturate, dar și cele lejere.

Eu recomand fetelor să se vopsească cu o culoare care li se așează lor bine și nu cu ceva ce este în trend neapărat. Într-adevăr, un păr vopsit adecvat, uniform și viu colorat arată cel mai bine, dar și un păr brunet, sănătos și vopsit uniform întoarce capul. Încă sunt de părere că fetele de 15 – 16 ani nu ar trebui să se vopsească, pentru că părul are culoarea lui naturală frumoasă și firul sănătos.", a adăugat Elisa.

Cele mai mari greșeli, care distrug părul 

"Cele mai mari greșeli, pe care clientele le fac sunt: prinsul în coc sau coadă, care duc la degradarea și căderea părului, nefolosirea balsamului/măștilor, după spălat și neîngrijirea părului blond vopsit. Aici vreau să vă spun că marea greșeală a clientelor după ce se vopsesc blond este că nu știu să-l îngrijească: după motto-ul ‘Părul blond este un moft, nu o necesitate’. Obișnuiesc să se vopsească cât mai rar și din cauza asta, necesită corectare. Altă greșeală este spălarea părului acasă cu produsele nespecifice (șampon pentru întreținerea părului vopsit ), de aceea rămâne, în multe cazuri, efectul de  “matură“,  fără luciu și foarte uscat.", a mai spus hairstylista.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Dată: 23 Martie, 14:38 | Categorie: Lifestyle
Get it on App Store Get it on Google Play