Ce este „orbirea facială”, boala pe care o suspectează Brad Pitt. Gabriel Diaconu explică diagnosticul de prosopagnozie

Brad Pitt crede că suferă de prosopagnosie. Cu toate astea, actorul nu a primit un diagnostic oficial, potrivit Foxnews. 

Brad Pitt, în vârstă de 58 de ani, a dezvăluit, recent, într-un interviu acordat revistei GQ, că el crede că suferă de prosopagnozie, o tulburare rară care îi face pe oameni să nu mai poată să recunoască fețele. Cu toate acestea, Pitt nu a primit niciodată un diagnostic oficial.

Tulburarea este de obicei prezentă la naștere și îi va afecta pe cei care suferă de această afecțiune pentru cea mai mare parte a vieții lor, potrivit NHS.

Actorul din "Once Upon a Time in Hollywood" a declarat pentru GQ că îi este greu să recunoască oamenii și se teme că tulburarea sa a făcut ca oamenii să îl vadă ca fiind "distant, inaccesibil, absorbit de sine", potrivit articolului.

"Nimeni nu mă crede! Vreau să întâlnesc pe cineva", i-a spus el lui Ottessa Moshfegh când aceasta i-a dezvăluit că soțul ei crede că are aceeași afecțiune.

Aceasta nu este prima dată când Pitt insistă că are prosopagnosie.

"Atât de mulți oameni mă urăsc pentru că au impresia că nu îi respect", a declarat el pentru Esquire în 2013. "Din când în când, cineva îmi oferă context, iar eu îi spun: "Mulțumesc că m-ai ajutat". Dar îi enervez pe mai mulți oameni".

"Primești chestia asta, de genul: 'Ești egoist. Ești îngâmfat'. Dar este un mister pentru mine, omule", a continuat el. "Nu pot să rețin o față și totuși vin dintr-un punct de vedere atât de design/estetic. Am de gând să fac o serie de teste".

Nu este clar dacă Pitt a făcut teste oficiale.

Gabriel Diaconu: Prosop-agnozia este o inabilitate de a recunoaște fețe. Cum traduci asta în limbaj de rând? 

Brad Pitt a declarat recent că suferă de ”orbire facială”. 
Bine, asta dacă citești presa tabloidă, capabilă uneori de groaznice cacofonii medicale. Sună oricum mult mai bine decât dacă ar fi spus ”prosopagnozie”. Despre acest din urmă cuvânt mulți colegi de-ai mei în facultate credeau, pe bună dreptate, că se referă la o inabilitate de-a recunoaște prosoapele.
Ce este ”orbirea facială”, respectiv prosopagnozia? Termenul e printre preferații mei din neurologie, ca și patologia aparte pe care o delimitează, respectiv unele sindroame fascinante psihiatrice.

Cuvântul grec pentru ”față” este ”prosopos”. De-aia când spui ”mă șterg pe față cu prosopul” unui grec, s-ar putea să-l pufnească râsul și să-ți ureze succes.

Agnoziile, pe de altă parte, sunt o categorie de simptome, sindroame sau boli neurologice îndeosebi manifestate prin deficitul, sau lipsa capacității de a formula anumite concepte, sau reprezentări mentale. Spre exemplu agnozia digitală, sau ”finger agnosia”, manifestare a altui sindrom aparte (Gerstmann) e definit de imposibilitate de a distinge degetele între ele cu ochii închiși, din cauza afectării unei părți a lobului parietal ne-dominant. Și mai spectaculos, hemi-asomato-gnosia se referă la pierderea, temporară sau definitivă, a capacității de-a observa, identifica sau folosi o jumătate a corpului, în urma de obicei unui infarct cerebral masiv. Mult mai des i se spune ”neglijență corporală”

Finalmente, anosognozia se referă la lipsa parțială, sau completă, de conștientizare a unei boli, simptom parte unor afecțiuni neurologice sau psihiatrice. Spre exemplu unele persoane cu schizofrenie nu-și dau seama că au schizofrenie. Sau, în anumite accidente cerebrale care implică lobul occipital, persoana poate să fie oarbă și să nu-și dea seama de asta (cecitate corticală). 

Prosop-agnozia este o inabilitate de a recunoaște fețe. Cum traduci asta în limbaj de rând? Cu siguranță nu ”orbire facială”, o strâmboșenie adaptată din termenul englez ”facial blindness”, și el patinat din alt termen, ”color blindness” (ceea ce noi numim daltonism). 

Sunt două feluri de prosopagnozie, funcție de partea din creier afectată. O variantă este aperceptivă, adică o inabilitate de a observa trăsăturile feței. Cealaltă variantă este amnestică. Adică le observi, dar le uiți. 

Varianta aperceptivă implică o parte a creierului temporal absolut specială, care se cheamă gir fusiform. Cealaltă are drept cauză afectarea polului anterior al aceluiași lob temporal. 

Persoanele care suferă leziuni, din orice cauză, a uneia, celeilalte sau ambelor părți din cortexul temporal vor avea probleme fie să recunoască, fie să identifice, fie să-și aducă aminte de fețe familiare. Asta dă naștere, uneori, unor probleme pe cât de simpatice pe atât de spectaculoase, ce-i drept într-un fel morbid. 
Oliver Sacks, faimosul neurolog și autorul unor cărți legendare (Awakenings, spre exemplu), suferea de prosopagnozie. El nu intră foarte mult în detaliu despre cauzele sindromului său, dar dacă citești printre rânduri, ca psihiatru, poți să deduci, spre exemplu, că anii în care a abuzat de stimulente și cocaină s-ar putea că i-au lăsat lui Sacks anumite probleme. Ca și istoricul lui de migrene cu aură, de care Sacks suferea.

Primul meu pacient cu prosopagnozie a fost o femeie de aproximativ 60 de ani, venită într-o gardă la Spitalul Municipal, care-și pierduse conștiența pe stradă, și venise cu ambulanța. Era foarte drăguță, am intrat, am făcut cunoștință, i-am luat o scurtă anamneză și mi-am dat seama că n-aveam tensiometrul la mine. M-am dus înapoi la cabinetul asistentelor să-l iau și, când m-am întors, se uita mirată la mine. ”Cine sunteți dumneavoastră?”. Am ridicat sprâncenele, tocmai ce plecasem. ”Vocea e familiară, dar nu vă recunosc”. Ca să n-o lungesc, doamna avea o meteahnă, de fapt mai multe. Meteahna ei se numea consum prelungit și abuziv de bere, pe care o îndoia cu vin de proastă calitate. Anii lungi de alcool îi arseseră, la propriu, lobul temporal, până când a făcut o criză convulsivă pe stradă. 

Prosopagnozia poate genera două sindroame psihiatrice aparte, mai exact Capgras și Fregoli, sau ceea ce noi numim ”paramnezii reduplicative”. 

Paramneziile sunt false identificări mnestice, sau de memorie. Se mai numesc, ingenios, ”iluzia sosiilor”, mărturie a faptului că vederea este cumva implicată. 
În Capgras persoana crede, delirant, că o persoană cunoscută, sau un membru al familiei, a fost înlocuit de o sosie, ale cărei intenții de obicei sunt malițioase, rareori neutre. Se conjugă acest sindrom cu credințe paranoide, adeseori, că intrusul vrea să îi fure lucruri, averea, sau să-i facă rău. Un criteriu ușor de diagnostic e să rogi ”sosia” să treacă în spatele unui panou și să vorbească pacientului. Îi va recunoaște cu ușurință vocea, dar nu-i va recunoaște fața. 

Pacientul poate crede că străinii sunt cunoscuți deghizați

Mai rar, și nu mai puțin fabulos, e varianta Fregoli, în care persoana (cu prosopagnosie) crede că persoane străine sunt de fapt cunoscuți deghizați. Se întâmplă în parafrenii, sau sindroame organice involutive mai avansate, sau în episoade psihotice acute. Mie mi s-a întâmplat la începutul carierei, într-o gardă, în care o domnișoară proaspăt adusă de la alt spital după ce-am început discuția deodată se uită la mine și mă întreabă ”de ce nu m-ai sunat aseară”, foarte familiar. I-am explicat că e prima oară când ne vedem, la care mi-a făcut dibaci cu ochiul și mi-a spus ”ei, lasă, văd bine că te-ai costumat în doctor, dar eu știu de fapt cine ești”. Din păcate pentru ea, nu știa (anosognozie) că are un episod acut de manie, din păcate pe fondul unui accident vascular cauzat de două obiceiuri, unul sănătos altul ba: folosirea de contracepție orală, respectiv fumatul. 

Are Brad Pitt prosopagnozie? Foarte probabil. Are vreo legătură cu lunga lui bătălie cu consumul de alcool? Mai mult decât posibil. 
Etilismul, în România, continuă să fie endemic, respectiv afectează viața a sute de mii de români. Unii dintre care vor trăi mai mult sau mai puțin cu lobul temporal bușit, cu simptome care mai de care mai diverse, pe care le vor duce ocazional la doctor. 
Cu care prilej n-o să-i recunoască fața, sau n-au să și-o aducă aminte. 
Din păcate nu avem soluții terapeutice pentru astfel de sindroame de tip paramnestic, în mică măsură corectabile terapeutic, și doar cât privește complicațiie lor, fie că sunt în calitatea vieții, respectiv ocazionalele convulsii sau episoade confuzionale. Când sunt de cauză toxică, poți să adresezi toxina. Când sunt de cauză metabolică, asemenea. Când deja dauna organică e constituită, prea puțin mai e de făcut. 
Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea mea. Și-am încălecat pe-o căpșună, și v-am spus...de fapt nu v-am spus nicio minciună”, a explicat Gabriel Diaconu pe Facebook. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News