Caz șocant în Râmnicu Vâlcea. Un bărbat de 40 de ani a decedat după ce s-a aruncat de la etajul 4 cu fiul său în braţe

Imagine cu caracter ilustrativ, sursa unsplash
Descriere foto: Imagine cu caracter ilustrativ, sursa unsplash

Poliţiştii vâlceni au deschis o anchetă şi fac cercetări în cazul unui bărbat de 40 de ani care s-ar fi aruncat miercuri seara de la etajul patru al unui bloc din municipiul reşedinţă, împreună cu copilul său în vârstă de şapte ani.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ ) Vâlcea au precizat că au fost anunţaţi de incident prin 112, bărbatul decedând ulterior la spital, unde a fost transportat alături de fiul său, ambii având multiple traumatisme.

"Astăzi, în jurul orei 16,00, poliţiştii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi, prin 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că două persoane s-au precipitat de la etajul unui bloc. Din primele verificări se pare că ar fi vorba de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, şi copilul său minor, în vârstă de 7 ani. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical, care a transportat victimele la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale", au arătat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

Poliţiştii fac în continuare verificări pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, relatează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Dată: 05 ian, 20:02 | Categorie: Stiri
Get it on App Store Get it on Google Play