Caz șocant în India. O femeie s-a luptat cu mâinile goale cu un tigru pentru a-şi salva fiul de 15 luni

Sursa foto: unsplash, autor A G
Descriere foto: Sursa foto: unsplash, autor A G

O indiancă a reuşit să se salveze, precum şi pe fiul ei în vârstă de 15 luni, din ghearele unui tigru, apărându-se cu mâinile goale, a anunţat miercuri un oficial local din statul Madhya Pradesh, situat în centrul acestei ţări.

Archana Choudhary tocmai ieşea din casa ei duminică seară, ţinându-l în braţe pe fiul ei de 15 luni, în momentul în care un tigru, care se pare că s-a rătăcit după ce a părăsit rezervaţia Bandhavgarh, s-a aruncat asupra lor, a declarat Sanjeev Shrivastava, un oficial indian local.

Felina i-a atacat pe cei doi localnici şi se pregătea să muşte capul bebeluşului, însă mama a reuşit să intervină in extremis, a adăugat el.

Tigrul a continuat să îi atace, până când sătenii, alertaţi de ţipetele femeii, le-au sărit în ajutor. Animalul a fugit în acel moment într-o pădure.

Femeia are plămânii perforaţi şi prezintă răni la nivelul abdomenului. Bebeluşul a fost zgâriat în zona capului.

"Mama a fost internată la spital. Se află acum în afara oricărui pericol şi se reface. Bebeluşul se simte şi el bine", a precizat Sanjeev Shrivastava.

Potrivit cotidianului Times of India, o operaţiune a fost desfăşurată pentru a ajuta tigrul să se întoarcă în habitatul său. Sătenii au fost îndemnaţi să nu mai iasă din casele lor pe timpul nopţii.

Conflictele dintre oameni şi animalele sălbatice s-au intensificat în toată Asia de Sud, unde tot mai multe păduri sunt defrişate din cauza expansiunii urbane.

Aproape 225 de persoane au fost ucise în atacuri comise de tigri între 2014 şi 2019 în India, potrivit unor statistici guvernamentale.

Peste 200 de tigri au fost ucişi de braconieri sau prin electrocutare în perioada 2012 - 2018, conform datelor oficiale. India găzduieşte aproximativ 70% din populaţia mondială de tigri - 2.967 de exemplare, potrivit unui recensământ realizat în 2018, relatează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Dată: 07 sep 2022, 14:48 | Categorie: International
Get it on App Store Get it on Google Play