Caz impresionant în Mali. O femeie a născut nonupleţi. Surpriza imensă de care au avut parte medicii

Data publicării:
 O femeie a născut nonupleţi, foto Unsplash/ autor: Luma Pimentel
Descriere foto: O femeie a născut nonupleţi, foto Unsplash/ autor: Luma Pimentel

O femeie din Mali a născut marţi nouă bebeluşi, ea alăturându-se astfel unui panteon restrâns al mamelor de nonupleţi. 

Sarcina Halimei Cisse, în vârstă de 25 de ani, a fascinat naţiunea din Africa de Vest şi a atras atenţia liderilor săi. Când medicii au anunţat în martie că Halima necesită îngrijiri de specialitate, autorităţile au intervenit, iar femeia a fost transportată pe calea aerului în Maroc, unde a născut.

 

''Nou-născuţii (cinci fete şi patru băieţi) şi mama sunt cu toţii bine'', a declarat ministrul Sănătăţii din Mali, Fanta Siby, citată într-un comunicat.

 

Cisse urma să nască şapte copii, potrivit investigaţiilor medicale cu ultrasunete efectuate în Maroc şi Mali, care au eşuat însă să depisteze doi dintre fetuşi.

 

Toţi bebeluşii au fost aduşi pe lume prin cezariană, notează Agerpres. 

 

Naşterea nonupleţilor este un eveniment extrem de rar. Din cauza complicaţiilor medicale care survin în cazul unor astfel de sarcini unii dintre fetuşi nu supravieţuiesc. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel