Câți bani cere Loredana Chivu pentru 45 de minute de muncă. Fosta asistentă TV învârte banii cu lopata

Data actualizării: | Data publicării:

Loredana Chivu învârte banii cu lopata după ce s-a lăsat de televiziune. Fosta asistentă TV câștigă sume uriașe în doar câteva ore de muncă. 

Loredana Chivu s-a făcut remarcata prin atuurile fizice, dezinvoltura, dar și talentul de a anima petrecerile. Fosta asistentă tv s-a întors la meseria de bază, după ce și-a încheiat contractele din televiziune. 

Fosta colegă a lui Dan Capatos s-a întors la dans și câștigă sume destul de frumoase pentru prestația ei.

Potrivit Playtech, tariful perceput de vedetă pentru a dansa la petreceri private este de 500 de euro, însă variază în functie de eveniment.

 

Pe lângă talent, muncă și implicare, focoasa blondină reușește să obțină aceste sume de bani și prin modul în care arată. Vedeta a investit bani grei în operații estetice: și-a mărit buzele sânii și posteriorul.

 

A fost la un pas de moarte din cauza operațiilor estetice


Loredana Chivu a rupt tăcerea și a povestit tot calvarul prin care a trecut, în încercarea de a atinge perfecțiunea. Fosta asistentă Tv a fost la un pas de moarte din cauza unei intervenții chirurgicale realizate într-o clinică de înfrumusețare. 

 


 
În urmă cu ceva timp, Loredana Chivu a povestit în emisiunea „Acces Direct”, de la Antena 1, tot calvarul trăit în urmă cu 4 ani, când și-a efectuat o intervenție chirurgicală de mărire a posteriorului, dar și anul trecut, când a fost la un pas de moarte din cauza complicațiilor. 


„Încep prin a spune că nu am venit să acuz pe nimeni, doar să-mi spun povestea. Pentru acuzații și pentru dreptate o să se ocupe justiția pentru că există un proces în curs. Povestea a început acum 4 ani când am luat hotărârea împreună cu patronul clinicii respective să-mi pun acea substanță. Mi s-a spus că acea substanță e non invazivă, nu este o operație în sine. Prima operație a avut loc chiar într-un birou al cabinetului pe care-l aveau atunci. Operația e filmată pe YouTube. Am avut un contract cu ei. Am lucrat mulți ani cu ei. Mă cunoșteam foarte bine cu ei, de aceea am avut încredere. Am fost asigurată de patron că substanța se capsulează, că o bagi cu o canulă și prin locul prin care o bagi, o și scoți, că nu se extinde în țesuturi. M-a afectat foarte tare psihic acest caz”, a spus Loredana Chivu la Acces Direct.

Fosta asistentă Tv susține că a fost operată într-un birou, și nu într-o sală de operații, așa cum ar fi fost normal.

 

„Intervenția a durat aproximativ 3 ore. S-a ocupat un medic și un infirmier. Totul se filma. Au adus un pat să stau întinsă. Nu cred că mai făcuseră asta înainte, pentru că la un moment dat s-au blocat. Ca să pară cât mai mare posteriorul, au încercat să-mi bage cât mai multă substanță. Din ce înțelegeam eu, că eram semi-adormită, pe doctoriță o durea mână și a intervenit infirmierul. Patronul clinicii a fost acolo, la toate intervențiile a fost de față. Am aflat că nici nu e omologată la noi în țară substanța”, a continuat ea.

Vedeta a povestit și episodul cutremurător, când, din cauza complicațiilor, a fost la un pas de moarte iar clinica la care a fost operată a încercat să evite asocierea cu ea. 

 

„În octombrie a început cea mai grea parte din viața mea din punct de vedere a sănătății. Pentru că ei au dat greș cu toate operațiile m-am trezit într-o dimineață că nu eram capabilă să mă ridic. Mama m-a văzut, m-a dus de urgență la clinica respectivă. M-a târât efectiv la lift, împreună cu o vecină m-au dus în taxi. În taxi am leșinat oarecum. La clinică am ajuns leșinată mai mult. Ajungând acolo cu tensiunea 6 nu mai eram conștientă. Medicul care se ocupa de operații a plecat. Cel mai tare m-a durut că acest om care pretinde că e un om de cuvânt și că are o mare afacere nu a vrut să-mi cheme o Salvare ca să nu asocieze clinica cu mine, pentru că eram pe moarte. Făcusem septicemie. Nu mi s-a găsit niciun loc la terapie intensivă în niciun spital. L-a sunat pe fratele meu să-mi aducă niște pijamale și să mă ducă la orice spital să mă lase la terapie intensivă că nu mai depinde de ei. Nu s-a găsit loc în spital și nu au avut ce să facă. Au lăsat-o pe doamna medic anestezistă care se ocupa atunci de mine. Am rămas o noapte la clinică, mi-au băgat o sondă, au făcut lucruri pe care nu trebuiau să le facă. Am stat tot cu tensiunea 6”, a spus vedeta la Acces Direct.


Loredana Chivu susține că a fost ulterior transportată la un alt spital, la care merge și astăzi. Acolo, frumoasa blondină povestește că a găsit un medic a operat-o pentru a-i extrage substanța respectivă. 7 zile a stat internată în spital, iar recuperarea a fost una dureroasă și îndelungată. 

„A doua zi am fost transportată de urgență la alt spital acolo unde sunt și în ziua de azi. Am dat de un doctor bun care a observat că nu am fost tratată cum trebuia. Atunci au început cu adevărat operațiile pentru extragerea acestei substanțe nenorocite care mi-a distrus viața. Mi-a luat un an din viață. Încă nu sunt recuperată 100%. Trebuie să lupt pentru operație de reconstrucție care nu știu când va fi. Medicii s-au chinuit să-mi ridice tensiunea, pentru că nu puteam să intru în operație pentru că muream. Au reușit să o crească la 7,5. Am intrat în operație. A fost groaznic, pentru că a trebuit să repare ce au distrus alții. Au fost toate sub anestezie generală. Timp de 3 zile nu am fost așa conștientă, am stat 7 zile în spital, după au mau urmat 2 operații. Pe 30 decembrie iar s-a inflamat, s-a infectat. Am ajuns de urgență la doctorul meu căruia îi mulțumesc. M-am internat, m-au operat, pe 31 au trebuit să-mi dea drumul acasă, pentru că nu mai rămăsese nimeni în spital. Pe 1, 2, 3, 4, 5 ianuarie mergeam la spălături în carne vie și la perfuzii zi de zi. (...) Nu puteam să mă îmbrac în pijamale. În urma acestor 3 operații am reușit cât de cât să scoatem substanța. Sunt mai bine. Cel puțin nu mai leșin. Am luat foarte multe antibiotice, am stat foarte mult pe perfuzii, internată în spital. Viața mea a fost un calvar. Ieșeam afară cu branula în mână. Încercam să fiu puternică”, a mai spus ea. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel