Călin Geambașu, dezvăluiri dureroase despre Petre Geambașu: Mereu am încercat să-l văd fără acele umbre

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Facebook
Descriere foto: Sursa foto: Facebook

Călin Geambașu a vorbit despre copilăria sa, care nu a fost una prea fericită, reproșându-i mai multe lucruri lui Petre Geambașu, tatăl său.

Călin Geambașu a avut parte de o copilărie la care mulți doar visau, pe vremea comunismului. Statutul pe care îl avea tatăl său încă de atunci, a făcut ca acestuia să nu-i lipsească nimic, de la extrem de multe alimente, rare pe vremea aceea, până la haine, televizor. Totuși, chiar dacă pe plan material nu îi lipsea nimic, artistul spune că în acea perioadă a fost extrem de afectat din cauza faptului că părintele său nu avea timp suficient pentru a petrece și cu el, ci era mai mereu pe drumuri.

"Îmi amintesc că tatăl meu a fost exemplul și totodată contraexemplul perfect, de manual. Pentru lucrurile bune, îi mulțumesc din suflet și îi ofer și eu mai departe copilului meu ce am învățat de la el, firește, într-o formă evoluată, complet fără durități și accese de autoritate.

În anii ’80, când în România era mult gri comunist (pentru a i se satisface Cizmarului ambițiile de grandoare), la mine în casă totul era color (de la televizor, hăinuțe, penare și mașinuțe). Un adevărat miracol pentru vremurile alea, când doar anumiți copii și părinți beneficiau de așa lucruri, în anii când prea puțini oameni aveau voie să plece în Occident. De la așa nivel de confort al familiei mele, însă, au apărut problemele: tatăl meu a confundat importanța verbului A AVEA, cu cel de A FI. Pentru un copil, prezența părinților, răbdarea și blândețea lor sunt mai importante decât orice alte lucruri materiale trecătoare.", a mai povestit Călin Geambașu,  pentru ego.ro

Călin Geabașu împărțea lucrurile primite de la tatăl său cu alți copii

Și, pentru că ceilalți copiii nu erau la fel de norocoși ca și el, Călin Geabașu a decis să împartă cu prietenii lui toate bunătățile de care îi făcea rost tatăl lui. 

”Pentru mine conta mai puțin faptul că aveam toate acele lucruri, deși m-am bucurat din plin de ele și sunt deplin recunoscător pentru existența lor. De ce spun asta? Fiindcă, deseori, prin lucrurile pe care le aveam, stârneam în mod involuntar invidia celor din jur, care majoritatea nu aveau, fiindcă sistemul nu permitea, nu fiindcă părinții lor nu ar fi făcut eforturi, ci dimpotrivă, părinții lor chiar făceau eforturi mari, iar eu observam cu apreciere aceste aspecte. Pe cât am putut, am încercat să compensez acest dezechilibru generat de sistemul comunist și, imediat ce tatăl meu venea din străinătate, împărțeam și cu alți copii dulciuri și jucării din Occident. Le înțelegeam perfect sentimentul trist generat de lipsuri, așa că interveneam imediat, atât cât puteam.”, a mai mărturisit el.

Fericirea artistului, umbrită de stările negative ale tatălui său

Cele mai frumoase momente pe care acesta și le amintește din copilărie sunt cele când Petre Geambașu își petrecea timp cu el. Artistul spune însă că ele erau umbrite imediat de stările duplicitare ale tatălui său.

”Am păstrat în suflet ca fiind momentele cele mai frumoase ale copilăriei mele, acele (MULTE) dăți când tatăl meu mergea cu mine la fotbal, la tenis, la înot sau făceam muzică, în perioadele când nu era plecat cu Doina în străinătate, cu lunile. Era superb! Din păcate, însă, ieșirile lui nervoase când ratam vreo lovitură la un sport sau nu îi ascultam vreun ordin umbreau chiar frumusețea momentelor create de el… Mereu am încercat să-l văd fără acele umbre, fiindcă eu așa mi-l doream ca tată, însă el periodic aducea în scenă acel personaj dublu ce i-a caracterizat existența în raport cu mulți oameni. Oscilațiile de tip „Pup – Bat – Pup” nu au fost niciodată pe gustul meu și de aceea nu perpetuez așa abordare cu nimeni dintre persoanele cu care relaționez.”, a mai spus acesta.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel