Cătălin Botezatu, confesiuni dureroase. Celebrul designer fost la un pas de moarte: "Eram ca un zombi"

Data publicării:
Cătălin Botezatu, sursa foto Instagram
Descriere foto: Cătălin Botezatu, sursa foto Instagram

Cătălin Botezatu și-a deschis sufletul și a vorbit despre momentele grele prin care a trecut și care l-au dus la un pas de moarte.

Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai apreciați designeri. Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, Cătălin Botezatu a trecut prin momente cumplite, când a aflat că are cancer. Acesta a mărturisit că viața tumultoasă a fost cauza tuturor problemelor de sănătate cu care s-a confruntat. Recent, celebrul designer a declarat că  Eva Pavel, un consilier medical internațional, a fost întotdeauna alături de el și  a umblat cu dosarul lui prin mai multe clinici și spitale din Turcia pentru a găsi cele mai bune soluții.

 

 

'Dacă nu te tratezi atunci când trebuie, dacă nu-ți faci un control, te poți trezi cu cine știe ce boală și e prea târziu. Dacă faci asta, așa cum am făcut eu, și am ajuns pe mâinile tale (n.r.:  Evei Pavel, consilierul medical internațional care a fost mereu alături de Cătălin Botezatu), ai șansa să te simți ca acasă într-un spital.

Din păcate, o viață tumultoasă, poate uneori neglijentă din partea mea, te poate duce în halul acesta. Și uite, am ajuns la un cancer, o tumoră. Am venit aici la un control și am acuzat niște mici înțepături, aproape insesizabile, în urma cărora medicul, unul dintre cei mai buni medici, mi-a zis: 'Uite, am un ecograf perfomant adus acum din Statele Unite', și m-a băgat la acel aparat și a descoperit un apendice mai special.

Au hotărât să mă opereze, dar nu am făcut operația în Turcia, așa cum trebuia, am mers în țară pentru că aveam multe prezentări de modă. Am făcut operația într-un spital (n.r.: din România) și când au scos apendicele, în spatele lui se ascundea o tumoră.

Ulterior, s-a luat hotărârea să fiu operat (n.r.: în Turcia), operație de tip HIPEC. Este foarte puțin cunoscută în România. A fost destul de delicat pentru că intervenea anestezia, a fost sunat medicul care se ocupă de inima mea, i s-a spus că inima nu rezistă decât câteva ore, operația a durat mai multe ore.

Dar au putut să facă două intervenții într-una, au introdus un one shot de chimioterapie – ca și cum ai face chimioterapie preț de un an, dar introdusă o singură dată. E foarte greu, foarte dur, pentru că trebuie să reziști și să ai un organism puternic', a mărturisit Cătălin Botezatu în emisiunea Evei Pavel, Apel la consilier', ce va fi difuzată duminică, de la ora 11:00, la Kanal D.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel