Carmen Tănase, diagnosticată cu tumoră pe măduvă: „Operația a ținut vreo patru ore”

Data actualizării: | Data publicării:
Captură video Youtube/ Vorbește Lumea
Descriere foto: Captură video Youtube/ Vorbește Lumea

Carmen Tănase ar fi putut paraliza, dacă nu descoperea la timp boala de care suferea.

Carmen Tănase era pe punctul de a paraliza, fiind diagnosticată cu o tumoră pe măduvă. Îndrăgita actriță spune că a aflat despre acest lucru întâmplător, la un control de rutină. Au fost totuși câteva simptome care să-i dea de gândit, însă aceasta nu le-a acordat prea multă importanță.

"A fost o întâmplare. Nu-mi făceam analize în mod frecvent, dar m-am dus că am avut timp. Eu am probleme cu spatele de când mă știu, mă doare spatele. Dar atunci era o amorțeală pe picior, se simțea altfel decât celălalt, parcă nu era tot al meu. Am fost convinsă că e tot de la scolioză și întâmplător s-a descoperit. Și a trebuit să mă operez, dar n-am avut nicio emoție. A fost o tumoră pe măduvă. Dar eu am avut încredere în doctor și mi-a spus "Eu știu ce am scos și totul este în regulă". Și chiar dacă după aceea a fost o ezitare la rezultat, la analize, domnul doctor a spus "Nu, eu știu în continuare ce a fost, deci nu este". Și uite că în continuare nu e nimic și sunt bine. Operația a ținut vreo 4 ore.", a spus Carmen Tănase, în emisiunea Vorbește Lumea, de pe ProTV.

Carmen Tănase putea paraliza

Chiar și în acele momente grele, Carmen Tănase și-a păstrat spiritul optimist și făcea diverse glume pe această temă.

"Dacă tumora rămânea, se rupea măduva și rămâneam paralizată. Nu puteam să-mi mișc gâtul după operație, eram distrusă că nu puteam să fac nimic. Și într-o glumă, i-am spus fiului meu: "Auzi, tu îți dai seama că eu dacă paralizam, făceam o grămadă de bani. Făceam un podcast și veneau toți sponsorii spre mine" și mi-a zis că nu-s întreagă la minte. ", a spus amuzată actrița.

Actrița s-a mutat la țară de un an de zile

Chiar dacă spune că nu și-a schimbat deloc stilul de viață, după această operație grea, Carmen Tănase dezvăluie că s-a mutat la țară, acolo unde locuiește deja de un an.

"Sunt credincioasă, dar nu m-am rugat mai mult, în perioada aia. M-am rugat cum mă rog eu atunci când am o nevoie. Nu mi-am schimbat stilul de viață, nu am de ce. Chiar după câteva zile de la operație am pus perdele, cu gâtul așa. 

M-am mutat la țară de un an. Am luat o casă de-a gata acolo, modernă. E un fel de mic cartier mai rezidențial, lângă pădure. Am râul Colentina lângă, animale, căprioare." , a mai spus ea.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel