Carmen Șerban, vindecată cu CREDINȚĂ. Cele trei rugaciuni care au salvat-o de o boală cruntă

Data publicării:
Carmen Șerban, sursa instagram
Descriere foto: Carmen Șerban, sursa instagram

Carmen Șerban a dezvăluit că a reușit să treacă peste bola cruntă cu care a fost diagnosticată, cu ajutorul rugăciunilor.

Carmen Șerban este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Cu toate astea, vedeta nu a fost ocolită de probleme. Aceasta a trecut prin momente cumplite , în urmă cu mulți ani, când a fost diagnosticată cu o boală cruntă. Carmen Șerban a aflat că are tumoare, iar primul lucru pe care i l-au recomandat medicii a fost să se roage.

Până în acel moment, artista a recunoscut că nu era o persoană prea credincioasă, însă din acel moment s-a apropiat extrem de mult de Dumnezeu, iar rugăciunile ei au avut un afect pozitiv asupra problemelor care se abătuseră asupra sa. 

Artista a fost întrebată de mai multe ori care au fost rugăciunile care au salvat-o de la moarte. Carmen Șerban a fost deschisă cu fanii săi și le-a povestit care sunt cele trei rugăciuni pe care le rostește zilnic și care au făcut mari minuni în viața sa.

''Rugăciunile mele sunt rugăciuni de mulțumire și sunt cele mai puternice rugăciuni. Cele care mă echilibrează pe mine. Voi veniți aici, întâlniți mulți oameni, însă mulți oameni sunt încărcați. Oamenii care nu știu să se încarce cu energia de la Dumnezeu fură energia oamenilor.

Prima rugăciune este „Tatăl nostru”, a două rugăciune este rugăciunea Sfântului Patrick. Ori de câte ori veți fi epuizați, îl chemați în felul următor: „Iisus Hristos în fața mea (spuneți numele vostru), Iisus Hristos în mine (numele tău), Iisus Hristos în împrejurul meu (nume), Iisus Hristos în spatele meu (nume), Iisus Hristos în urechile mele și în ce aud. Vrei să te înțelegi corect cu cineva? Fă această rugăciune. Și mai avem cea de-a treia rugăciune: „Slavă ție, Dumnezeule, slavă ție”, o rugăciune care îți poate ridica frecvența foarte mult'', a spus Carmen Șerban, în urmă cu mai mult timp, potrivit wowbiz.ro.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel