Carmen Brumă, rețetă de salată antimahmureală: „O puteți consuma a doua zi după o petrecere la care ați consumat mai mult alcool”

Data actualizării: | Data publicării:

Carmen Brumă a dezvăluit rețeta ideală pe care trebuie să o prepari, după o petrecere.

Extrem de multe persoane în această perioadă din an participă la diferite petreci, întâlniri cu cei dragi, de unde alcoolul nu lipsește nici el. Chiar dacă toți medicii recomandă să-l consumăm în cantități moderate, întrucât  acesta își poate pune amprenta destul de agresiv asupra stării tale de sănătate, unele persoane tind să abuzeze uneori de el, mai ales de sărbători. Astfel, starea de mahmureală de a doua zi poate fi și ea extrem de neplăcute, iar pentru a o combate, Carmen Brumă vine cu o rețetă excelentă de salată antimahmureală.

„Am astăzi o rețetă antimahmureală, în cazul în care aveți nevoie pentru această perioadă. Se fierb 2-3 cartofi mari, pentru conținutul de amidon și vitamine, care ajută organismul să metabolizeze alcoolul. Adăugăm și două ouă fierte, care conțin, printre altele, acizi grași și omega 3. Punem și castraveți murați, remediul tradițional foarte eficient, care ajută la reducerea bacteriilor din intestin afectate de alcool, dar ajută și la diminuarea senzației de greață. Adăugăm și ciuperci, o mână de nuci, pentru aportul de magneziu, câteva pufuri de ulei de măsline, sare după gust și frunze de busuioc pentru aromă. Salata poate fi preparată din timp și depozitată la rece în caserolă. O puteți consuma a doua zi după o petrecere la care ați consumat mai mult alcool. Ajută la neutralizarea efectelor neplăcute ale alcoolului și vă dă o stare de bine.”, a spus Carmen Brumă pe rețelele de socializare.

Citește și: Sarmalele, beneficii uimitoare pentru sănătate. Dr. Mihail: „Ajută la susținerea sistemului imunitar și a sănătății digestive”

Cum te menții în formă de sărbători

Tot partenera de viață a lui Mircea Badea a dezvăluit recent și câteva trucuri extrem de utile prin care te poți menține în formă de sărbători. Chiar dacă mesele sunt extrem de încărcate, iar dorința de a consuma din fiecare preparat e mare, cu sfaturile de mai jos, poți ajunge să intri în noul an cu aceeași greutate pe care o aveai și înainte de Crăciun.

”Indiferent de ce alegi să mănânci, adaugă meselor tale, de preferabil la început, o salată din legume proaspete în care să pui ulei de măsline și două linguri de oțet de mere. Te va ajuta să reduci impactul glicemic al acelei mese și să neutralizezi o parte din efectul substanțelor nocive care există în unele alimente. Nu te întinde în pat imediat după ce ai mâncat. Încearcă să mergi, să faci treburi prin casă, să ieși afară la o plimbare și ideal la o oră/două distanță să poți face un antrenament moderat”, a explicat Carmen Brumă într-o postare pe rețelele de socializare.

VEZI și: Beneficiile neștiute ale cozonacului. Dr. Mihail: „Pentru sănătatea creierului, ajută și la sănătatea inimii”. Câte felii trebuie să consumi pe zi

Șorici sau cozonac?

„Am făcut o postare cu un cozonac și scris o fată ceva de genul: „Ei, lasă că mai bine mănânci o felie de cozonac decât șorici!” și mi-am dat seama că asta e percepția generală, dar realitatea nu e asta.

În realitate, mai bine niște șorici decât o felie de cozonac. Mai bine, dacă vorbim din punct de vedere al controlului glicemiei și din punct de vedere al îngrășatului, al acumulării de kilograme.

Deci mai bine mâncăm șorici care și din punct de vedere caloric cred că e tot cam pe acolo, pentru că 100 de grame de șorici au 500 și ceva de calorii, iar o felie de cozonac, din aceea cu ciocolată, nuci, rahat, cu de toate, tot pe la 500 de calorii ajunge, poate chiar mai mult", a mai spus Carmen Brumă pe rețelele sociale.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Retete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel