Cardi B a obţinut despăgubiri de milioane de dolari în procesul de defăimare intentat unei youtuberiţe

Data publicării:
Cardi B, sursa foto Instagram
Descriere foto: Cardi B, sursa foto Instagram

Cântăreaţa rap americană Cardi B a obţinut despăgubiri în valoare de 4 milioane de dolari în procesul de defăimare intentat deţinătoarei unui canal de YouTube, care a numit-o "prostituată", "dependentă de cocaină" şi a afirmat că are herpes.

Vedeta, în vârstă de 29 de ani, pe numele real Belcalis Marlenis Almánzar, a dat-o în judecată pe youtuberiţa Tasha K, specializată în ştiri despre celebrităţi, pentru răspândirea de "zvonuri răuvoitoare" şi informaţii "degradante" în circa 20 de videoclipuri, potrivit procesului verbal al plângerii formulate de cântăreaţă.

Cardi B a mai obţinut rambursarea cheltuielilor medicale în valoare de 25.000 de dolari şi a celor de judecată în valoare de 1,3 milioane de dolari.

Tasha K mai afirmase în videoclipurile sale, vizualizate de milioane de ori pe YouTube, că viitorii copii ai vedetei americane se vor naşte cu retard mintal.

Născută în cartierul Bronx, din New York, Cardi B a devenit celebră prin piese precum "Bodak Yellow", "I Like It" şi "Money".

Ea este acuzată de implicarea într-o altercaţie într-un club de striptease din Queens, New York, relatează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel