Când va fi înmormântată Gabi Luncă. Copiii artistei vor să-i îndeplinească ultima dorință

Data publicării:
Gabi Luncă, sursa foto Facebook
Descriere foto: Gabi Luncă, sursa foto Facebook

Gabi Luncă s-a stins din viața în urma luptei cumplite cu virusul ucigaș. Acum copiii artistei se pregătesc să-și înmormânteze mama și să-i îndeplinească ultima dorință.

Vestea morții celor trei mari artiști i-a îndurerat pe toți cei care i-au cunoscut, i-au iubit și s-au bucurat de muzica lor. Cornelia Catanga, în vârstă de 63 de ani, a murit vinerea trecută, la doar o zi după ce fusese internată de urgență cu coronavirus. La fix o săptămână, lumea muzicii lăutărești avea să primescă o altă veste tristă. Nelu Ploieșteanu a decedat, după ce, și el a fost infectat cu COVID-19.

La doar câteva ore distanță, Gabi Luncă a încetat din viață, la vârsta de 82 de ani, după ce s-a luptat timp de două săptămâni cu virusul care a împânzit o lume întreagă.

Potrivit Click, Gabi Luncă ar urma să fie condusă pe ultimul drum, cel mai probabil, marți. Potrivit sursei citate se pare că familia lui Gabi Luncă ar fi făcut o solicitare la DSP pentru ca înmormântarea acesteia să fie una creștinească și nu asemenea tuturor celor care mor din cauza coronavirusului. Se pare că reprezentanții DSP ar fi acceptat și ar fi aprobat ca la înmormântarea artistei să poate fi aduși porumbei albi și chiar un covor roșu.

Copiii artistei vor să-i îndeplinească și ultima dorință mamei lor, pe care au iubit-o enorm. Astfel, Gabi Luncă ar urma să fie înmormântată alături de soțul ei,  care a încetat din viață în 1998. Acesta este înmormântat la cimitirul Străulești, însă urmează să fie deshumat și mutat în cimitirul de la Dămăroaia, acolo unde Gabi Luncă și-a dorit să-și doarmă somnul de veci.

“Asta a fost dorința mamei mele, să fie împreună cu tata și după moarte. Vom face tot ce este posibil să-i îndeplinim dorința. Îmi înmormântez ambii părinți”, a declarat Rebeca Onoriu, potrivit Click.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel