Calendar Creștin Ortodox: SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 martie 2022

Data actualizării: | Data publicării:
Calendar creștin, sursa unsplash
Descriere foto: Calendar creștin, sursa unsplash

Sfântul Mucenic Efrem este pominet în calendarul creştin ortodox, în ziua de 7 martie.

Ortodoxe
Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie şi Eterie, episcopii de Herson
(Începutul Postului Sfintelor Paşti. Zi aliturgică. Canonul Mare)

Greco-catolice
Sf. ep. m. Efrem, Vasile, Eugen, Agatodor, Capiton, Eterin şi Elpidiu din Cherson. Începutul Postului Mare

Romano-catolice
Ss. Perpetua şi Felicitas, m.

Sfântul Sfinţit Mucenic Efrem, episcop al Tomisului, este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 7 martie.

Sfântul Efrem a fost cel de-al doilea episcop cunoscut care a ocupat scaunul episcopal al Tomisului (secolul IV).

S-a născut în sudul Dunării, părinţii săi erau creştini şi l-au crescut în această credinţă. Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas acolo şi a fost făcut preot şi slujitor la una dintre biserici. Atunci, în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, şi tracă (besă).

A ajuns apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300-314) şi a fost pregătit din tinereţe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele "barbare" de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioşii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creştinism numeroşi daci, romani, goţi şi sciţi şi răscumpărând de la moarte mulţi sclavi, pe care apoi îi creştina.

În acel timp erau martirizaţi pentru credinţa în Hristos zeci de creştini daco-romani, sciţi, besi, traci, greci şi capadocieni exilaţi în Dacia Pontica, ale căror sfinte moaşte episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa, înălţa biserici de lemn sau de piatră peste ele şi rânduia preoţi să slujească noaptea Sfânta Liturghie.

În marea persecuţie a împăratului roman Diocleţian din anii 304-305, episcopul Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor. Mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304, notează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Horoscop


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel