Calendar Creștin Ortodox. Sărbători religioase - 3 noiembrie

Data publicării:
Biserica. Foto Unsplash/ Autor Olga Kononenko
Descriere foto: Biserica. Foto Unsplash/ Autor Olga Kononenko

Calendar Creștin Ortodox. Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 3 noiembrie.

Ortodoxe


Sf. Sfinţiţi Mc. Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul; Aşezarea moaştelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida

Greco-catolice


Sf. m. Achepsima; Sf. m. Aitala şi Iosif

Romano-catolice


Ss. Martin de Porres, călug.; Silvia, mamă



Cei trei clerici au suferit mari chinuri şi moarte în timpul persecuţiei împotriva creştinilor ordonată de regele persan Şapor (310-379), care a decis, din pricina numărului mare de convertiţi la creştinism, să înceteze execuţiile în rândul credincioşilor de rând şi să fie urmăriţi doar clericii şi ierarhii.

Sfântul Achepsima era episcop al cetăţii Naesson, în vârstă de optzeci de ani, când a fost adus în faţa autorităţilor persane. Păstrându-şi cu dârzenie mărturisirea, a fost supus la chinuri şi apoi întemniţat. La fel au pătimit şi Iosif preotul şi Aitala diaconul, "amândoi bărbaţi drepţi şi sfinţi, a căror râvnă după Dumnezeu era ca râvna lui Ilie proorocul; iar vederea lor cinstită şi cuvântul lor ca o sabie ascuţită de amândouă părţile, tăind necredinţa". (Vieţile Sfinţilor)

Slăbiţi peste măsură de foame, torturaţi neîncetat, sfinţii au răbdat până la sfârşit, fiind număraţi în ceata martirilor pentru Hristos, căci Achepsima a fost ucis în bătaie, iar Iosif şi Aitala omorâţi cu pietre.

* Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, sărbătorit în 23 aprilie, a trăit mai întâi în Capadocia şi apoi în Palestina, în timpul împăratului Diocleţian (284-305), persecutor al creştinilor.

Sfântul Gheorghe, marele mărturisitor al lui Hristos, s-a născut pe vremea lui Diocleţian (284-305), din tată capadocian şi mamă palestiniancă. Şi primind o creştere minunată, având fire bună şi rădăcină cinstită şi sfântă - căci părinţii lui erau dintr-o veche familie de neam ales şi cu bună credinţă -, s-a remarcat ca un luptător viteaz şi strălucit în războaie.

Fără să ştie nimeni că tânărul Gheorghe este creştin, i-au fost acordate grade din ce în ce mai importante în armata imperială.

Împlinind douăzeci de ani, a rămas orfan de tată şi a plecat împreună cu mama sa din Capadocia în Palestina, de unde era ea, şi unde avea multe lucruri de moştenit. Şi fiindcă s-a întâmplat să moară şi mama sa în acea vreme, i-a rămas multă avuţie.

Cu o parte din această avere a plecat Sfântul Gheorghe la curtea imperială pentru a primi în schimbul aurului putere şi ranguri înalte în ierarhie.

Văzând însă ce prigoană se stârnise asupra creştinilor, a hotărât ca mai întâi să-şi împartă averile sale pe care le avea cu sine la săraci, apoi să declare public înaintea lui Diocleţian că este creştin, lucru pe care l-a făcut degrabă.

Propovăduind pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, a fost supus la tot felul de chinuri cumplite, fiind trecut prin toate vămile muceniciei, cum se spune în relatarea martiriului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Pentru că a dovedit un curaj şi o bărbăţie nemăsurată, păstrându-şi neclintită mărturisirea, în ziua de 23 aprilie 303, Sfântul Gheorghe a fost omorât prin tăierea capului.

În închisoare, tânărul comandant a dispus unuia dintre slujitorii săi ca după moarte, trupul său să fie dus şi înhumat în Palestina. Dispoziţia sa a fost îndeplinită întocmai, iar trupul său sfânt a fost îngropat în locul în care a cerut.

La câţiva ani după martiriul Sfântului Gheorghe, a venit la conducerea imperiului Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337), iar cei care îl iubeau pe Sfântul Mucenic Gheorghe i-au zidit o biserică mare în Lida (Lod), un oraş antic, datând din perioada greco-romană. Cetatea Lida este menţionată şi în Sfânta Scriptură, atât în Vechiul Testament, cât şi în cel Nou.

În această biserică a fost adus trupul Sfântului Mucenic Gheorghe, în ziua de 3 noiembrie.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel