Cum arată viața lui Bodo de la Proconsul, după ce s-a mutat din București. Copiii adoptați ai artistului învață la școala din sat: „Comuna are o clasă de olimpici. În clasa lor sunt 7 elevi”

Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Facebook/ Bodo Bogdan Marin
Descriere foto: Sursă foto: Facebook/ Bodo Bogdan Marin

Bodo de la Proconsul, fericit cu viața pe care o duce departe de zgomotul orașului. Copiii artistului învață la școala din sat, iar acesta este extrem de mândru de performanțele lor. 

Bogdan Marin, cunoscut sub numele de Bodo de la celebra formație Proconsul, a dezvăluit detaliile adopției celor doi băieți pe care îi are și cu care s-a mutat la Argeș, la țară. Solistul, împreună cu soția sa, s-au săturat de haosul Capitalei și s-au decis să facă pasul spre rural. Cei doi, împreună cu copiii, duc o viață fericită în Dobrești unde mezinii frecventează cursurile școlii din sat.

De asemenea, este de menționat că Bodo a ales să se mute cu familia la țară încă din 2020 după ce suferise un infarct. Ultimii ani au fost revelatori pentru multe vedete care au decis schimbări drastice pe plan personal, mai ales că scenele au fost închise și, astfel, au fost nevoiți să găsească noi metode de întreținere.

„M-am mutat la țară, în Argeș, în Dobrești. Acolo locuiesc și nu mă gândesc să mă reîntorc în București. Stau relativ bine. Fac o oră și jumătate până acasă. Este extraordinar de bine. M-am dezobișnuit de București. Abia aștept să ies.

Cam de două ori pe săptămână vin în București, dar abia aștept să revin în zona mea, unde totul e verde, nu e trafic… Viața are altă conotație. Avem spațiu, nu este aglomerat și este alt aer. De la mine din curte până la Brașov este pădure continuă. Îți dai seama cam cât oxigen am', a declarat Bodo, într-un interviu pentru fanatik.ro, conform Viva.

 

Copiii sunt înscriși la școala din sat

Bodo și Loredana nu dau dovadă de extravaganță când vine vorba de educația celor mici, cei doi alegând să îi ducă la șoala din sat, dar și la un club de fotbal local.

„Copiii sunt în regulă. Merg la școală acolo. Comuna are o clasă de olimpici. În clasa lor sunt 7 elevi. Este foarte bine de ei. Fac sport, joacă fotbal la Topoloveni.

 

Au jucat înainte la Voluntari. Echipa este tânără, au un antrenor care se comportă cu ei foarte frumos. Este extraordinar de iubit. Sunt prieteni și au rezultate fantastice. Sunt microbist de când joacă fotbal amândoi copiii', a mai declarat Bodo.

 

„Mi-au schimbat viața”

Prezența celor mici au schimbat multe în viața lui Bodo, care mai are un fiu mai mare, iar acest lucru nu face vreo diferență pentru acesta.

„Băieții au 9 și 10 ani. Îi avem de mici, de când aveau 9 luni și un an. Mă simt binecuvântat, favorizat că îi am pe acești copii. Mi-au schimbat viața Filip și Dani. Îi iubim amândoi ca pe copiii noștri. Eu am un băiat mare, dar și pe ei îi iubesc ca pe copilul meu.

Ei știu că sunt adoptați și nu au nicio problemă. Am tras tare ca ei să fie bine, să eliminăm traumele și am reușit. Sunt absolut siguri pe ei și se mândresc cu tati și cu mami. Sunt răsfățați. Sunt doi copii energici, plini de viață, care ne surprind în fiecare clipă', a mai declarat solistul de la „Proconsul', potrivit sursei citate.

Părinții Bodo și Loredana au dorit foarte mult să creeze cel mai bun mediu pentru un copil și au și dat dovadă de acest lucru prin eforturile depuse.

„Noi ne-am dorit tare mult să schimbăm destinul unui copil. Aveam în casă și căței și papagali, o grămadă de animale și ne-am gândit că e normal să schimbăm destinul unui copil. Am pornit demersurile și nu a fost deloc ușor. Un an de zile am avut porți închise pe toate părțile, nu am găsit nicio oportunitate. După un an și jumătate, Dumnezeu ne-a orientat către Oradea și acolo, în loc de unul, am găsit doi frățiori, care nu puteau fi despărțiți la vremea respectivă și pe loc am acceptat să-i luăm pe amândoi, cu drag', a povestit Bodo, conform sursei citate.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel