Blocajul peste care Magdalena Chihaia a trecut cu ajutorul lui Dinu Maxer: „I-am creat un confort și o plăcere pe care nu a mai simțit-o de mult timp”/ EXCLUSIV

Data publicării:
EXCLUSIV

Magdalena Chihaia a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, cum a ajutat-o Dinu Maxer să treacă peste un blocaj pe care îl avea de ani de zile. 

Dinu Maxer și Magdalena Chihaia formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz. În ciuda gurilor rele care speculau că relația lor nu o să reziste, cei doi demonstrează pe zi ce trece că sunt tot mai apropiați și dragostea lor plutește în aer. Mai mult decât atât, Magdalena și Dinu Maxer au reușit să se descopere unul pe celălalt și să se susțin reciproc în tot ceea ce fac. 

Blocajul peste care Magdalena Chihaia a trecut cu ajutorul lui Dinu Maxer

În cadrul unui interviu, oferit în exclusivitate pentru Spectacola, Magdalena Chihaia a dezvăluit peste ce blocaj a reușit să treacă cu ajutorul lui Dinu Maxer. Mai exact, actrița recunoaște că și-a depășit blocajul pe care îl avea vizavi de cântat, deși, în urmă cu mai mulți ani, a fost soprană în cadrul bisericii catolice. 

„Dinu m-a ajutat să mă scape de un trac pe care eu l-am avut acum câțiva ani, adică nu neapărat trac, cât un blocaj. Eu am cântat în corul bisericii catolice cam nouă ani de zile, ca soprană, însă, în momentul în care dirijorul a venit și mi-a spus că mi s-a schimbat vocea și că sunt artistă, am trântit ușa și am plecat. Am început să strig că eu nu o să fiu artistă niciodată în viața asta. De atunci, a fost o perioadă foarte lungă de timp în care nu am mai cântat deloc, iar la un moment dat, Dinu m-a întrebat ce melodie îmi plăcea mie mult și m-a pus să o cânt puțin, împreună cu artista respectivă, care avea piesa. L-am pus să se întoarcă și să nu se uite la mine, că altfel mă blocam”, a declarat Magdalena Chihaia, în exclusivitate pentru Spectacola. 

Dinu Maxer: „A reușit să se regăsească pe ea din tinerețe”

În curând, cei doi îndrăgostiți vor lansa o melodie, însoțită și de o coregrafie, pentru dansul mirilor. Dinu Maxer ne-a mărturisit că în piesa pe care urmează să o lanseze împreună, Magdalena a avut un moment în care a reușit să se regăsească pe ea, din tinerețe. 

„Chiar la melodia pe care am pregătit-o pentru vasul mirilor, intitulată „Perechea perfectă”, am făcut-o pe Magdalena soprană pe refren, am pus-o în înălțimi melodice inimaginabile și a reușit să se regăsească pe ea din tinerețe și chiar mi-a spus că i-am creat un confort și o plăcere pe care nu a mai simțit-o de mult timp”, ne-a mărturisit Dinu Maxer. 

Magdalena Chihaia: „Mi-a îndeplinit visul de a face un videoclip și de a cânta o melodie pe care eu o iubesc de câțiva ani”

„Moș Crăciun, transformat în Dinu Maxer, mi-a îndeplinit visul de a face un videoclip și de a cânta melodia „Santa baby”, o melodie pe care eu o iubesc de câțiva ani și mi-aș fi dorit să o înregistrez și să fac ceva cu ea”,a  spus Magdalena Chihaia, în exclusivitate pentru Spectacola. 

„A cântat melodia perfect, unic și asta a fost o replică pentru cei care ne-au criticat la piesa „Bachata”. Piesa „Bachata”, tehnic vorbind, am luat-o de la un artist, care este bărbat, evident că Magdei i-a fost greu să cânte în tonalitate de bărbat. Dar noi am vrut să spunem povestea noastră și de aceea nu știu de ce trebuie să ne justificăm. Dacă se vorbește despre noi, înseamnă că suntem importanți. Eu zic că cel mai bine ar trebui ca oamenii să se bucure de fiecare proiect pe care îl oferim, pentru că îl facem cu sufletul și să-l împărtășim”, a completat Dinu Maxer. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel