Bebe Cotimanis, devastat de moartea actriței Natașa Raab. Ce testament moral a lăsat artista

Data publicării:

Bebe Cotimanis este profund îndurerat de moartea Natașei Raab.Actorul a dezvăluit ce testament moral a lăsat regretata artistă. 

Natașa Raab s-a stins din viață luni, 23 octombrie 2023, lăsând în urma sa multă durere. Marea actriță și-a dat ultima suflare, la vârsta de 70 de ani, după o perioadă lungă de luptă cu boala.

Bebe Cotimanis, devastat de moartea actriței Natașa Raab

Printre actorii care sunt devastați de moartea Natașei Raab se numără și Bebe Cotimanis, care a dezvăluit ce testament moral a lăsat regretata artistă.  Cei doi au fost colegi la Institutul de Artă Teatrală din București. Bebe Cotimanis a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK, care a fost cel mai mare regret al actriței. Mai exact, Natașa Raab a vrut să joace într-o piesă de teatru cu Constantin și chiar i-a cerut, după ce s-a îmbolnăvit, să nu joace cu nimeni altcineva. Totodată, regretata actriță i-a spus că se simte extrem de slăbită, din cauza bolii.

„Am fost colegi în Institut (n. red.: Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București). Ea era la o altă clasă, nu mai știu la ce profesor. A fost colegă cu Angel Rababoc în aceeași clasă și îmi pare rău că nu am reușit să ducem un proiect la final. Mi-a propus o piesă să o jucăm împreună. Eram de acord cu chestia asta, dar ea s-a îmbolnăvit acum un timp în urmă.  N-am mai apucat să facem piesa asta și am mai vorbit la telefon și a regretat. Mi-a zis: „Bebe, nu mă mai văd în stare să fac piesa asta”. Lăsase ea, așa, o vorbă: „Să nu faci piesa cu altcineva că te afurisesc, știi? O zicea cum era ea plină de energie, de patos, draga de ea… Este o veste tare tristă, mai ales că a plecat și Teo Corban din generația noastră, acuma s-a dus și Natașa… Dumnezeu s-o odihnească!”, a declarat Bebe Cotimanis în exclusivitate pentru FANATIK.

Actriţa Nataşa Raab va fi înmormântată miercuri, la Cimitirul Ungureni din Craiova

''Ne despărţim de Nataşa Raab. (...) UNITER îşi exprimă tristeţea la aflarea veştii că îndrăgita actriţă de teatru şi film Nataşa Raab ne-a părăsit. (...) O actriţă cu un farmec aparte, o prezenţă încântătoare, un om jovial şi expansiv, cu o energie debordantă. Ne vor lipsi buna dispoziţie şi voioşia pe care o imprima când venea în vizită la UNITER, ca un taifun, între două filmări... Pentru cei care doresc să îşi ia rămas bun, ceremonia de înmormântare va avea loc miercuri, 25 octombrie, la Cimitirul Ungureni din Craiova. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!'', a transmis UNITER, pe Facebook.

După absolvirea facultăţii, Nataşa Raab a devenit actriţă la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, dar a colaborat şi cu Teatrul Odeon şi Teatrul Naţional Cluj. În 1991, la Gala UNITER, a fost distinsă cu premiul criticii pentru rolul Elena Andreevna din spectacolul "Unchiul Vanea", regia Mircea Cornişteanu, producţie a Teatrului Naţional "Marin Sorescu" Craiova, notează Agerpres.

Citește și: Marina Almășan, dărâmată de durere, după moartea Natașei Raab: „A ajuns la mine vestea aceea cenușie, atât de rea...”

Povestea de dragoste dintre Natașa Raab și medicul Val Guţul. Motivul pentru care cei doi nu au avut copii

Viața și cariera de poveste a actriței Nataşa Raab. De la Jazz la teatru și cinematografie



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel