ANM.METEO: Cod galben de ninsori la munte şi intensificări ale vântului în mare parte din ţară, până luni

Data publicării:
Sursa foto: unsplash, autor Kacper Szczechla
Descriere foto: Sursa foto: unsplash, autor Kacper Szczechla

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, două atenţionări Cod galben care vizează ninsori însemnate în zona de munte şi intensificări ale vântului în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării dar şi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 aprilie, ora 11:00 - 11 aprilie, ora 9:00, la munte va ninge, local însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăşi 90 - 100 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

În sudul şi sud-estul ţării vor fi averse în general moderate cantitativ şi local se vor depăşi 15 - 20 l/mp. În Transilvania şi în zona deluroasă a Moldovei trecător vor fi precipitaţii mixte.

De asemenea, până luni seara la ora 21:00, în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării, local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55...60 km/h, iar luni, în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea şi estul Munteniei, rafalele vor depăşi 70 km/h.

Pe parcursul zilei de luni, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vântul va continua să sufle tare, cu rafale de peste 90 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu,
Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui, relatează Agerpres.

Cum va fi vremea în București

Vremea în Bucureşti va fi închisă şi se va răci accentuat în următoarele 24 de ore, temporar va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă în jurul a 15 l/mp, potrivit prognozei speciale pentru Capitală publicate duminică.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura va scădea treptat de la 10... 11 grade, până la 3...4 grade în dimineaţa zilei de luni.

Până marţi dimineaţa, vremea se va menţine rece pentru a doua decadă a lunii aprilie. Temperatura maximă va fi de 14...15 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade, mai scăzută în zona periferică, până la 0 grade unde vor fi condiţii de brumă.

Ziua cerul va prezenta înnorări şi vor mai fi posibile ploi slabe, iar seara şi noaptea va deveni mai mult senin. Vântul va sufla slab şi
moderat.

De altfel, în următoarele două zile vremea va fi deosebit de rece în toată ţara. În regiunile intracarpatice, local în Moldova şi în zona subcarpatică a Munteniei şi Olteniei temperaturile minime vor fi preponderent negative şi se va produce brumă.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vremea


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel