Anisia Gafton, mesaj pentru cei care au criticat-o după dubla operație la nas. Ce a deranjat-o, de fapt, pe actriță 

Data actualizării: | Data publicării:
Anisia Gafton. Captură video: Pro TV
Descriere foto: Anisia Gafton. Captură video: Pro TV

După ce a trecut printr-o dublă intervenție chirurgicală la nas, Anisia Gafton a fost recent subiectul unui val de critici în mediul online. Invitată în cadrul unui emisiuni, actrița le-a răspuns celor care au criticat-o și a dezvăluit ce a deranjat-o, de fapt, în legătură cu reacțiile negative.

În urmă cu două luni, Anisia Gafton a trecut printr-o operație la nas, din cauza unei deviații de sept, astfel fiindcă tot s-a lăsat pe mâinile medicilor, actrița și-a făcut și o intervenție estetică de micșorare a nasului. După o lună, ea a decis să le arate rezultatul și fanilor săi, însă de atunci, pe lângă numeroasele aprecieri, Anisia Gafton se confruntă și cu un val de hate.

„Recent, acum o lună și ceva am făcut o operație de deviație de sept, complicățică chiar, iar nasul oricum trebuia îndreptat. Și dacă tot am intrat în nas pentru deviație, eu am făcut ca românul: când schimb gresia, hai că schimb și faianța. Așa că am umblat și estetic. Important este că sunt sănătoasă și pot respira ca lumea, nasul și fața o să se dezumfle ușor-ușor în următorul an și foarte important e că acum când beau ceva îmi încape tot nasul în pahar. Oricum eu rămân aceeași Anisia, cu farmec și energie, aceeași Anisia sărită de pe fix și doritoare să vă facă să râdeți! Vă pup și vă iubesc”,  spunea Anisia Gafton pe rețelele sociale.

Te-ar putea interesa și: Anisia Gafton a răbufnit, după ce s-a scris că e de nerecunoscut de la operația la nas: „Ce mai este de vorbit? Nu cred că mai trebuia să explic!”

Te-ar putea interesa și: „Câinii dau din coadă când mă văd”. Randi, replică la adresa lui Emil Rengle, după ce a declarat că a fost îndrăgostit de el

Anisia Gafton, mesaj pentru cei care au criticat-o după dubla operație la nas: „Hateri o să existe tot timpul”. Ce a deranjat-o, de fapt, pe actriță 

Invitată în cadrul emisiunii „La Măruță”, actrița le-a răspuns celor care o critică după dubla operație la nas. Ea a subliniat că haterii vor exista întotdeauna și că ea nu a fost afectată de comentariile negative. Ceea ce a deranjat-o a fost că unii au insinuat că talentul ei artistic s-a diminuat odată cu modificările aspectului său. Anisia Gafton a precizat că talentul nu poate fi măsurat sau influențat de aspectul fizic .

„Hateri o să existe tot timpul. Stau și mă gândesc la viața unui hater. Ei spun «Ia să intrăm pe net și să găsim subiecte». Eu nu prea m-am uitat așa în comentarii. Știam sigur că o să vină comentarii pro și contra: «Vai, ești cu 10 ani mai tânără» sau «Vai, te când te-ai operat nu mai ai talentul de altădată». Stai așa, cum adică nu mai am talentul de altădată? Stătea în nas talentul meu? E ca și cum voi râdeați de nasul meu, nu de mine, de ceea ce ziceam eu. 

Nu m-au afectat aceste mesaje. Sunt și eu om, dar asta e. Trebuie să ai și hateri pe net. Eu niciodată nu aș intra la cineva să-i spun «Bă, ce e cu fața aia de bordură?». Nu mi-a spus mie nimeni asta, dar așa mi-a venit acum.

Nasul trebuie să se mai desumfle, dar și dacă îți pui un filtru sau când te machiezi pentru o nuntă nu vine lumea să îți spună «Măi, să nu te recunosc». Eu mă bucur că acum îmi intră tot nasul în pahar. Înainte nu intra tot nasul în pahar, mă încurca. Acum am niște avantaje. Îmi intră nasul în pahar, văd mai bine alte orizonturi, că înainte aveam o cocoașă”, a spus Anisia Gafton în cadrul emisiunii „La Măruță”.

Te-ar putea interesa și: Vlăduța Lupău s-a gândit deja la numele bebelușului: „Este un nume din Biblie. Doamne ajută să vină sănătos pe lume”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel