Andreea Raicu și Nadine se luptă în competiția quiz show-ului Pe bune?!

Data publicării:
Costi, Nadine, Andi, Andreea, Bobo, foto Pro TV
Descriere foto: Costi, Nadine, Andi, Andreea, Bobo, foto Pro TV

Andreea Raicu și Nadine se luptă în această seară în copetiția quiz show-ului Pe bune?!. 

Andi Moisescu este pregătit să aducă umorul în casele telespectatorilor! Quiz show-ul Pe bune?! le va pune diseară, de la 22:30, față în față pe Andreea Raicu și Nadine. Căpitanii sunt pregătiți de confruntare și gata să găsească răspunsurile corecte la cele mai trăsnite întrebări. Va fi o ediție de neratat, cu hohote de râs și... cântec.

Costi Diță va face echipă cu Nadine, iar în cealaltă tabără, Mihai Bobonete va juca alături de Andreea Raicu. „Nu o juca așa de la început, imediat ai zis „da-ul” ăla să mă faci să cred că tu chiar știai”, îi va atrage atenția Bobo adversarului său. „Și dacă e ca în meciul cu Real când dă Bănel gol în poarta noastră și Nadine ne-a dat răspunul corect? Dacă eu câștig acum 500 de lei pentru oamenii ăștia că ne-a dat răspunsul fără să vrea?”, va continua căpitanul. „Nu-mi convine asta”, se va apăra Nadine, din echipa adversă.

Coechipierii vor avea de trecut peste „Podul de piatră”, se vor juca „În instanță” și își vor arăta talentele de „Fashion icon”, pentru a putea descoperi întrebările nebune ascunse sub domeniile de pe panou. Cine va reuși să găsească variantele corecte, aflăm diseară.

Ce a făcut o mămică din Suedia după ce un tatuator i-a scris greșit numele copilului pe braț? Sau Ce obiect „de suflet” poartă mereu supermodelul Heidi Klum în geantă? Sunt întrebări la care vom afla răspunsurile diseară, de la 22:30, într-o nouă ediție a quiz show-ului Pe bune?!.

 

Nadine a luat BAC-ul și s-a înscris la facultate, la 44 de ani: „Am făcut 9 ani de liceu. Nu am cuvinte să îți spun ce înseamnă pentru mine acest lucru”

Fosta prezentatoare TV a decis să își reia studiile, după împlinirea vârstei de 40 de ani. Deși a mai făcut liceul o dată, Nadine a picat examenul de BAC în adolescentă. Pentru a repara greșeala tinereții, vedeta s-a hotărât să își reia studiile liceale și să își mai încerce o dată norocul la examenul de bacalaureat.

După ce și-a văzut visul cu ochii, vedeta a mai făcut un pas în viața sa profesională: s-a înscris la facultate.

„Am 44 de ani și am devenit studentă la psihologie la o universitate de stat din America. Am fost acceptată la un program (am să spun în engleză) de Psychology/Undergraduate (Bachelor of Science) – sistem online. Am vrut Bachelor of Science deoarece este orientat programul către cercetare, către știința psihologiei. Am detaliat mai mult pe blog. Nu am cuvinte să îți spun ce înseamnă pentru mine acest lucru. Anul ăsta mi-am îndeplinit două mari visuri, acela de a termina liceul cu Bac-ul luat, și să deven studentă la psihologie.

Visele se îndeplinesc, nu întâmplător am scris și o carte despre asta. Iar îndeplinirea lor o percep a fi simpla. În cazul meu nu am luat ochii de pe ce îmi doream. Sunt recunoscătoare sortii ca pot studia psihologia la nivel de universitate, și nu de amator așa cum am făcut-o pana acum. Tu iti trăiești visul educational? Ai învățat acele lucruri pe care ai dorit sa le știi? Eu n aș fi putut merge prin viață cu o stare de bine dacă nu mă apucam sa aprofundez aceasta pasiune a mea, psihologia – mintea și comportamentul uman/animal”, a mărturisit Nadine pe rețelele de socializare.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel