Andreea Bănică a plecat în vacanță. Ce destinație inedită a ales faimoasa cântăreață: „Visele devin realitate”

Data actualizării: | Data publicării:

Andreea Bănică și-a făcut bagajele și a plecat într-o călătorie de vis, pe tărâmul girafelor. 

Frumoasa Andreea Bănică și-a începlinit cea mai mare dorință a sa. Artista și-a făcut bagajele și a plecat peste mări și țări, tocmai în Kenya. Andreea își dorea foarte mult să ajungă acolo, iar acum este extrem de fericită.

Chiar dacă în ultima perioadă a avut câteva proleme de sănătate, din cauza cărora a fost nevoită să își anuleze chiar și un concert, acum este într-o formă maximă și a postat deja primele imagini  din vacanță. 

 

 

„După un drum bun, dar împărțit pe jumătate, am ajuns la destinație! Bun venit în Nairobi-Kenya! Sunt cam răvășită însă mă țin tare! Luasem bagajele de mână să mă schimb pentru că nu suport să stau atâtea ore așa dar în avion am uitta. Vă dați seama că e haos? Îmi pregătisem outfitul pentru safari...”, a scris Andreea Bănică pe Instagram.

 


Andreea Bănică a mers în vacanță doar cu jumătate din familie, așa cum a precizat chiar ea. Artista și-a făcut rapid prieteni noi și a întreținut atmosfera până la cazare. Atracția cea mare au fost girafele, pe care vedeta le-a și hrănit.

Peisajele sunt de vis, iar Andreea le-a promis fanilor de pe Instagram că va posta multe fotografii din această vacanță. 

 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel