Andreea Bănică a ieșit din operație. Cum se simte artista/ FOTO

Data publicării:

Andreea Bănică a fost supusă unei intervenții chirurgicale la nivelul nasului. Artista le-a spus fanilor cum se simte după operație.

Andreea Bănică a ieșit din operație, după ce a avut o deviație de sept. Artista a publicat și o fotografie cu branula în mână, imediat după ce și-a revenit.  Aceasta le-a mărturisit fanilor că este bine și operația a decurs ok, motiv pentru care se va întoarce acasă cât mai repede.

În urmă cu doar câteva zile, Andreea Bănică le-a spus fanilor de pe Instagram că se va opera la nas de deviație de sept pentru că de ani buni are probleme cu respirația.

„Urmează să fac o operație la care m-am gândit foarte mult timp și pe care nu aș fi vrut s-o fac vreodată. Nu mai respir bine, nu mă oxigenez bine, adică am o deviație de sept care nu mai poate fi amânată, că doar n-o să mă operez la 50 de ani. M-am hotărât s-o fac și o fac cât mai repede, așa că de pe 1 iunie încolo o să respir mult mai bine. Eu am probleme foarte mari, respir greu și dacă e frig, și dacă e cald. Nu suport nici aerul condiționat că mi se înfundă nasul. Pe lângă faptul că am o deviație de sept, am și cornetele mărite”, spunea Andreea Bănică,zilele trecute, pe Instagram.

Artista a fost diagnosticată cu deviație de sept în urmă cu 5 ani, în urma unei investigații RMN. Vedeta s-a temut de operație și a amânat atît cât s-a putut să ajungă la bisturiu. 

„Deviația de sept am descoperit-o cu mult timp în urmă, pentru că mi-a ieșit pe un RMN pe care îl fac la șase luni, având un adenom hipofizar fac acest RMN. Atunci când l-am făcut prima oară, în urmă cu vreo 5 ani de zile, mi-a ieșit această deviație. Și tot mi-a ieșit de fiecare dată și tot bătea la ușă. Este un subiect delicat pentru mine, inițial trebuia să mă operez pe 24 iunie, însă doctorul m-a sunat și m-a întrebat dacă pot mai devreme. Când am auzit pe 1 iunie am avut un șoc! Am stat de vorbă cu Lucian și el a zis: <da, fă-o cât mai repede! Te susțin, sunt lângă tine>. Până la urmă m-am hotărât. Mi-e frică, fraților! Mi-e frică”, a mai spus artista.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel