Andra, totul despre lansarea ei în lumea muzicală. Adrian Minune a fost cel care i-a descoperit talentul

Data actualizării: | Data publicării:
Adrian Minune și Andra, colaj, sursa foto Facebook
Descriere foto: Adrian Minune și Andra, colaj, sursa foto Facebook

Andra este una dintre cele mai bune voci feminine din România. Artista a vorbit pentru prima oară despre lansarea ei în muzică. 

Andra a fost la un pas de a cânta manele. Soția lui Cătălin Măruță a început să cânte de la o vârstă fragedă, iar părinții ei și-au dorit foarte mult ca ea să ajungă o artistă mare. Chiar dacă la început s-a lovit de multe bariere, succesul Andrei a venit cu ajutorul lui Costi Ioniță. Invitată în podcastul lui Mihai Morar, artista a dezvăluit cum a ajuns să lanseze primul ei album muzical. 


„ La început, pentru că eu cântam cu orchestra familiei la evenimente, cântam toate stilurile, puteam să aleg înspre ce vreau să merg. Puteam să cânt manele, puteam să cânt muzică populară sau muzică ușoară.


Am avut și propuneri la vârsta aceea de la Dan Bursuc țin minte, la 11, 12 ani, să înregistrez câteva manele și să cânt. Puteam să fiu Andra, fetița minune”, a mărturisit Andra.


Andra a avut norocul de a cânta în deschiderea lui Adrian Minune. Manelistul a remarcat vocea de aur a artistei și i-a făcut legătura cu Costi Ioniță. Chiar dacă în trecut aceasta a fost abordată pentru a se lansa în lumea manelelor , Costi i-a dat posibilitatea de a alege ce gen muzical și-ar dori să cânte. 


„Eu am cântat în deschiderea lui Adrian Minune, m-a auzit cântând și i-a plăcut și i-a spus lui Costi că a făcut rost de o fată foarte talentată în Câmpia Turzii. A făcut rost de numărul meu, i l-a dat lui Costi Ioniță și m-a sunat. Uite așa am lansat primul album, am lansat primul meu contract cu o casă de muzică”, a mai povesit artista în podcastul lui Mihai Morar.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel