Anca Serea, îndurerată după plecarea fiului ei la studii în Olanda: „Astăzi a fost o zi puțin mai tristă” /EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
Anca Serea, sursa foto Instagram
EXCLUSIV
Descriere foto: Anca Serea, sursa foto Instagram

Anca Serea a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, cum și-a petrecut ziua de naștere alături de familie, dar și care este starea de sănătate a mamei ei după ce a fost externată din spital. 

Anca Serea este una dintre cele mai apreciate vedete din România. Este o femeie puternică, are o carieră de succes și o familie numeroasă. În urmă cu două zile, frumoasa Anca Serea și-a aniversat ziua de naștere, alături de familie. Ce surpriză i-au pregătit cei mici chiar la miezul nopții?


„A fost o zi foarte frumoasă, liniștită, în familie, alături de cei mici și cei mari. Noi ne sărbătorim de regulă la miezul nopții, și copiii m-au surprins cu niște scrisori făcute de ei, cu niște felicitări, cu multe flori, cu tort. Și a doua zi am mers cu familia la masă, un loc mai special unde ne place nouă să mâncăm, unde bucătarul gătește în fața copiilor și asta a fost. Așa liniștit”, a declarat Anca Serea, în exclusivitate pentru Spectacola. 


Anca Serea a primit cel mai frumos cadou cu o zi înainte de aniversare. Mama vedetei a fost externată din spital, iar analizele au ieșit foarte bine. 


„E bine, slavă Domnului, cu pisicile și cu cățeii. E bine. Ea, din păcate, toată vara a avut niște probleme de sănătate și mai mult a stat pe la spital. Dar e ok, adică nu are nimic grav, doar lucruri specifice vârstei”, a mai spus vedeta. 


Anca Serea ne-a dezvăluit că vârsta de 41 de ani a găsit-o mai împlinită și fericită ca niciodată. Chiar dacă astăzi a trebuit să se despartă de fiul ei, cel mare, care a plecat înapoi la studii în Olanda, Anca Serea spune că este fericită pentru el, deoarece își poate urma visul. 


„Liniștită și foarte echilibrată, mai echilibrată ca niciodată. Suntem în proces de amenajare a unei case, urmează să achiziționez încă un apartament, că mi-am propus să nu mai dau banii pe pantofi și alte lucruri mai puțin importante. Vreau să călătoresc mai mult timp pentru că de când cu pandemia nu prea am reușit să fac asta și datorită faptului că am fobia asta de avion. Vreau să mă organizez mai bine și să încerc să călătoresc cu ăștia mici. Ne dorim foarte mult să ajungem în Olanda la David. Astăzi a fost o zi puțin mai tristă. A plecat David după o lună, el a fost în sistem hibrid până acum, s-a întors de Crăciun acasă și astăzi a avut avion spre Olanda și am fost foarte supărați cu toții. E grea despărțirea după o perioadă atât de lungă. Îmi doresc tare mult să fiu sănătoasă și liniștită, așa cum sunt acum”, a mai spus Anca Serea pentru Spectacola. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel