Alexandru Arșinel, probleme de sănătate. Actorul a fost dus la spital: „Nu știu ce am exact, nici medicii parcă nu îi dau de cap”

Data actualizării: | Data publicării:
Alexandru Arșinel, sursa foto Facebook
Descriere foto: Alexandru Arșinel, sursa foto Facebook

Alexandru Arșinel se confruntă cu probleme de sănătate. Actorul a mers la spital, însă spune că medicii nu au descoperit cauza stării sale.

Alexandru Arșinel, în vârstă de 82 de ani, spune că nu se simte deloc bine. Are o stare de slăbiciune care îl împiedică să-și desfășoare activitățile zilnice. Actorul a mers la câteva spitale și a trecut printr-o serie de investigații, însă tot nu a aflat ce are exact.

 

„Nu am o stare fizică prea bună, am mers zilele trecute la spital, am fost la mai multe spitale, nu știu ce am exact, nici medicii parcă nu îi dau de cap. Trebuie să mai umblu să vedem ce îmi găsesc doctorii, am încredere în ei că vor găsi o soluție. Nu mă simt bine fizic, parcă nu mai am putere așa, nu știu să îți explic exact”, a declarat Arșinel, pentru Impact.ro.

Cum l-a afectat infectarea cu noul coronavirus


În luna aprilie, actorul a fost infectat cu SARS-COV-2, la doar câteva luni după ce făcuse vaccinul.  A avut o formă mai gravă a bolii, motiv pentru care a stat internat aproape trei săptămâni în Spitalul Matei Balș din Capitală.  Din fericire, a reușit să treacă cu bine prin boală, însă spune că pandemia l-a afectat destul de mult.

„Pandemia asta cred că a reușit să mă afecteze destul de mult. Sper să fie bine, nu îmi mai arde de nimic acum. Asta este viața, ce să îi facem. Mi-aș dori să nu se facă tam-tam pe subiectul acesta. Este o problemă strict ce mă privește pe mine și pe familia mea și cam atât”, a mai dezvăluit actorul pentru sursa citată. 

 

Alexandru Arșinel, mărturisiri despre transplantul care i-a salvat viața

 

În urmă cu 8 ani, actorul Alexandru Arșinel, pe atunci în vârstă de 74 de ani, a primit o nouă șansă la viață. După o lungă perioadă în care a stat pe lista de așteptare, actorul a avut norocul să i se efectueze transplantul salvator.


Salvarea actorului a venit din partea familiei îndurerate ale unui tânăr de 23 de ani, care s-a sinucis.


''Era un tânăr de 23 de ani, care a ales să se sinucidă, dar nu cunosc alte amănunte. Mă rog pentru el zilnic, după cum mă rog şi pentru medicul clujean care a condus echipa de operaţie. Dacă e să fi preluat ceva de la acel tânăr aş spune că am luat dorinţa de a trăi. Recunosc, îmi place viaţa. Mă străduiesc să trăiesc atât cât îmi va fi dat, să mă bucur de viaţă, de copii, de nepoţi. Acelora care cred că e uşor să trăieşti la 82 de ani le spun doar atât: vă înşelaţi! Dar vreau să trăiesc ca să-mi însoţesc cât mai mult nepoţii şi soţia şi să mă bucur de prezenţa lor, cât va fi posibil. Mai spun doar atât, soţia mea e paralizată de ani buni, îşi mai mişcă doar mâna dreaptă şi capul. Şi totuşi, vreau să-i fiu alături până la capăt'', a spus actorul pentru Impact.ro, în urmă cu ceva timp. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel