Alexandra Stan, adevărul despre eșecul mariajului cu Emanuel Necatu: „Știam de la început că o să ne despărțim. Era toxic ce se întâmpla”

Data publicării:
Alexandra Stan și Emanuel Necatu, foto Instagram
Descriere foto: Alexandra Stan și Emanuel Necatu, foto Instagram

Alexandra Stan a divorțat de Emanuel Necatu la doar câteva luni de la nuntă.

Alexandra Stan spune că mariajul cu Emanuel Necatu a fost o greșeală chiar de la început. Vedeta spune că a simțit că lucrurile nu vor merge între ei, din cauză că își dpresc lucruri diferite, dar a refuzat să își urmeze intuiția. Mai mult, ea mărturisește că nu se înțelegeau deloc și că relația lor a fost toxică încă de la început.

"Noi am confundat lucrurile. Eu îmi doream să îmi fac o familie. Credeam că dacă găsesc un bărbat și mă mărit și am stabilitate, aveam echilibrul ăla în interior. Eu cu mine trebuie să lucrez să fiu ok și echilibrată și emoțional, financiar, psihic.(...) Eu sunt genul de persoană care acceptă orice la început, dar știind că nu e bine, la un moment dat când simt că s-a depășit o limită pun stop și nu mai pot să mă întorc. Eu știam de la început că nu o să fie sigur și că o să ne despărțim, nu mi-am ascultat intuiția. Știam amândoi că nu e ok, ne certam din orice, era toxic ce se întâmpla și trăgeam amândoi cu dinții.", a povestit Alexandra Stan la "Teo Show".

A rămas prietenă cu fostul soț

 

Deși lucrurile nu au mers între ei, vedeta spune că își respectă fostul soț și chiar au rămas în relații bune după divorț.

"Vorbim! E un om pe care îl respect. La orice oră m-ar suna și ar avea nevoie o să fiu acolo. Eu când iubesc chiar iubesc. Când ne-am despărțit i-am zis că o să ajungă în presă. Ne-a fost greu să divorțăm să nu se audă. Am stabilit împreună niște chestii, ne-am mulțumim: băi, mulțumesc, ai fost prima mea soție! Ne-am căsătorit la mănăstire, o poveste frumoasă. E păcat să peirzi un om doar pentru că nu a fost să fie.", a mărturisit Alexandra Stan.

 

Cum a afectat-o divorțul

Alexandra Stan a declarat că a rămas aceeași persoană dezinhibată, spirit liber și nonconformist, așa cum a fost dintotdeauna.  Artista a mărturisit că familia i-a fost alături atât înainte de căsătorie, cât și după divorț. 

„Sincer, nici nu am apucat să simt statutul de femeie căsătorită, așa că nu pun mult accent pe faptul că sunt divorțată. E doar un cuvânt. Eu sunt aceeași persoană de dinainte de căsătorie: independentă, nonconformistă, care iubește iubirea și care își dorește lumina în viața ei.”, a declarat Alexandra Stan, pentru VIVA

Artista este de părere că ea și fostul soț s-au grăbit și au luat unele decizii mult prea repede.

 

„Ne-am grăbit. Nu ne-am acordat timp să ne cunoaștem de ajuns, să trecem prin etapele firești ale unei relații. Noi am făcut direct pașii mari fără să știm, de fapt, cum e fiecare dintre noi. Asta s-a întâmplat. Și avem viziuni diferite despre viață, despre cum vrem să evoluăm. Suntem persoane minunate, dar separat, nu împreună. (zâmbește)”, a declarat Alexandra Stan, pentru sursa citată.

 

Alexandra Stan iubește din nou

 

Deși părea mai fericită ca niciodată alături de Emanuel Necatu, alături de care a ajuns și în fața altarului, se pare că drumurile lor s-au separat extrem de repede. Artista a dat totul uitării, iar acum și-a găsit fericirea în brațele unui alt bărbat. 

Cel care a reușit să o cucerească pe Alexandra Stan este Alex Parker, un tânăr artist și producător muzical.  Acesta a debutat cu piesa „Tropical Sun” la care a lucrat cu Marius Moga. Se pare că cei doi ar fi petrecut si Crăciunul împreună. Rămâne de văzut dacă relația celor doi se va concretiza în vreun fel, relatează click.ro



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel