Alexandra Stan a împlinit 32 de ani. Ce cadou inedit a primit artista de ziua ei de naștere

Data actualizării: | Data publicării:

Alexandra Stan a primit un cadou special de ziua ei de naștere. Vedeta este în culmea fericirii. 

Alexandra Stan a împlinit 32 de ani și este mai fericită ca niciodată. Artista se bucură de un succes imens pe plan muzical și chiar dacă nu are o relație, aceasta spune că se simte foarte bine singură. Alexandra Stan a dezvăluit că vrea să se concentreze doar pe cariera ei muzicală. 


În urmă cu aproximativ două luni de zile, Alexandra Stan a suferit enorm după ce pisica ei a murit. Artista l-a înmormântat și a postat mai multe fotografii, dar și un mesaj emoționant pe Instagram. 

 


”Dumnezeu să te odihnească în pace, Herky! Tu ești mereu în inima mea! Tu ai fost copilul meu, prietenul meu cel mai bun, îngerul meu păzitor și de fiecare dată când o să vin să te văd, o să mă simt mai aproape de Dumnezeu.Tu m-ai ridicat de jos! Tu m-ai făcut să mă simt ca o mamă! Mulțumesc, mama te iubește”, a scris Alexandra Stan pe pagina ei de Instagram.


Cu ocazia zilei ei de naștere, artista a primit în dar o pisică, care i-a readus blondinei zâmbetul larg pe față. 


„Deci s-a întâmplat și asta. Am primit-o pe Mia Uni în viața mea, un cadou de ziua mea! Recunosc că la început m-am simțit puțin nepregătită pentru a adopta un nou animal de companie. Dar, după cum puteți vedea, ea este a mea și eu sunt deja a ei! Te iubesc, iubito Mia! Bun venit în viața mea! Sper să nu te dezamăgesc!”, a scris vedeta pe Instagram.

 

 


În urmă cu mai mulți ani, vedeta a fost bătută crunt de impresarul ei. Chiar dacă i-a fost greu la început, aceasta a făcut totul public și a vorbit deschis despre clipele de groază. Acest eveniment trist din viața ei a afectat-o profund și a avut nevoie de foarte mult timp pentru a se reface.


„Am trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, tocmai pentru că era un caz atât de mediatizat, și cu cât eu încercam să trec peste, să merg la psiholog, să fiu înconjurată de familie și prieteni, să merg la studio, și să uit de toată această situație, o dată la câteva săptămâni mai era o înfățișare la tribunal sau mai apăreau niște articole și vuia presa pe puțin doua săptămâni”, a declarat Alexandra Stan pentru Unica

 

Citește și: Alexandra Stan, ipostază provocatoare în costum de baie. Artista a renunțat complet la inhibiții/ FOTO



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel