Adriana Trandafir, dezvăluiri dureroase. Cum a aflat actrița că a fost adoptată: ”A fost un mare șoc”

Data publicării:
Adriana Trandafir, foto facebook
Descriere foto: Adriana Trandafir, foto facebook

Adriana Trandafir a făcut destăinuri dureroase despre momentul în care a aflat că a fost adoptată.

Adriana Trandafir este una dintre cele mai iubite actrițe din România. Deși este mereu cu zâmbetul pe buze și emană întotdeauna o energie pozitivă, puțini sunt cei care știu drama prin care a trecut. Celebra actriță a făcut mărturisiri dureroase despre momentul în care a aflat că a fost adoptată. 

Adriana Trandafir a mărturisit că a suferit un adevărat șoc în clipa în care a aflat că mai are încă trei frați, susținând că nu și-ar fi imaginat niciodată că ar fi putut să se afle într-o astfel de situație.

"Voiam la joacă și copil fiind o uram că mă punea la treabă, dar acum aș face toate muncile lumii, toate corvoadele lumii numai să o mai am lângă mine și să mai stau puțin de vorbă cu ea și să-i spun ceea ce nu am apucat să-i spun, nici cât o iubesc, nici cât a însemnat pentru mine faptul că m-a luat, m-a crescut.. După foarte multă vreme am aflat că nu era mama mea biologică și că eram înfiată. Pentru mine a fost un mare șoc, pentru că nu mi-am imaginat lucrul ăsta. Să afli, după o viață de om, că mai ai trei frați. Și am avut senzația, la început, că am fost mințită. Poate că și nespunerea adevărului este, într-un fel, o minciună", a declarat Adriana Trandafir pentru antena3.ro.

Cu ochii în lacrimi, Adriana Trandafir a declarat că mama sa era, de fapt, sora celei care i-a dat viață, iar verișorii săi îi erau, în realitate, frați. Cu toate astea, actrița a mărturisit că se simte mândră de faptul că a avut două mame  și că le va iubi întotdeauna pe amândouă.

"Mi-o amintesc pe mama biologică, pentru că am cunoscut-o. Știam că mă iubește, dar nu știam de ce mă iubește atât de mult dintre toate femeile alea. Acum mă gândesc cu drag la amândouă. Poate că am fost fericită că le-am avut pe amândouă. Povestea este că am fost născută de mama mea naturală și sora ei m-a înfiat. Dar eu n-am știut lucrul ăsta. Și verișorii mei - doi - erau, de fapt, frații mei...”, a mai spus cunoscuta actriță, într-un interviu la Antena 3.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel