Adriana Bahmuțeanu, motivul pentru care a divorțat de 5 ori de Silviu Prigoană: „Fiul cel mic a refuzat să se mai întorcă la el. Este autoritar, agresiv și…”

Data publicării:

Adriana Bahmuțeanu a dezvăluit motivul pentru care a divorțat de cinci ori de Silviu Prigoană. 

Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană au format una dintre cele mai controversate căsnicii din lumea mondenă. Cei doi s-au căsătorit pentru prima dată în anul 2003, iar în 2015 puteau număra deja cinci divorțuri, dar și extrem de multe scandaluri pe primele pagini ale publicațiilor de la noi în țară, căci despărțirile nu au fost niciodată pașnice.

Adriana Bahmuțeanu, motivul pentru care a divorțat de 5 ori de Silviu Prigoană

În cadrul unui interviu recent, vedeta a dezvăluit motivul pentru care a divorțat de cinci ori de Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu recunoaște că fostul soț avea o putere de convingere foarte mare și o atrăgea ca un magnet. 

„De Prigoană pot spune sincer că m-am rupt foarte greu, avea o putere de convingere și un magnetism extrem de mare și mi-a fost foarte greu să pun punct, dar și când am pus, nu m-am mai întors. Mi-aș fi dorit să ne înțelegem civilizat după ce ne-am separat, dar nu a fost posibil, el nici acum nu cred că a trecut peste și din motivul asta refuză și să vorbească cu mine, și să comunicăm.

Are un stil de parenting autoritar, și ăsta e unul dintre motivele pentru care ne-am despărțit, fiindcă eu nu eram de acord cu metodele lui de educație. Iar acum, fiul meu cel mic a prins curaj și a refuzat să se mai întoarcă la el, tocmai din acest motiv: că este autoritar, agresiv, că nu se simte bine în prezența lui. Mă bucur că s-a făcut dreptate și că pot să îmi cresc copilul liniștită, deși am mult de muncit să îi vindec traumele. Cât îl privește pe cel mare, v-am mai spus, el dorește să plece în SUA și o să vedem cum facem, deocamdată încercăm să petrecem cât mai mult timp împreună, fiindcă și el simte o nevoie acută de afecțiune.”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, în exclusivitate pentru Viva!

Cum au reacționat copiii vedetei, după ce a decis să își refacă viața cu un alt bărbat

„Băieții au reacționat bine când le-am spus că o să mă căsătoresc și l-au îndrăgit pe George, nu au fost probleme. Nu știu cum a reacționat fostul meu soț și nu mă interesează, fiindcă nu e treaba lui.”, a mai spus vedeta, pentru sursa menționată mai sus. 

Ce regret are Adriana Bahmuțeanu, cu privire la copiii săi

Adriana Bahmuțeanu recunoaște că regretă faptul că nu a petrecut mai mult timp cu copiii săi, în primii lor ani de viață. Totodată, vedeta susține că nu ar fi vrut ca cei mici să simtă toate tensiunile dintre ea și fostul soț, Silviu Prigoană. 

„Ca mamă, îmi pare rău că nu am stat mai mult cu copiii mei în primii ani de viață, dar în vremea aia munceam foarte mult și o aveam pe mama ca ajutor. Ea i-a îngrijit, le-a dat acea bază de siguranță care acum le folosește.

Mi-aș fi dorit să îi înțeleg mai bine, să nu îi expun unui divorț dureros, să nu treacă prin toate astea, dar așa a fost să fie. Și mi-aș fi dorit să am mintea de acum și să fie ei mici, ca să îi cresc mai frumos decât i-am crescut. Cred că pe lumea asta a trebuit să învăț ce înseamnă răbdarea, fiindcă la început nu am avut răbdare cu ei, dar în timp am învățat că răbdarea este importantă.”, a mai spus vedeta. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel