Adrian Daminescu, probleme grave de sănătate. Artistul se retrage din viața publică: "Medicii i-au cerut acest sacrificiu"

Data publicării:
 Adrian Daminescu, instagram
Descriere foto: Adrian Daminescu, instagram

Adrian Daminescu se retrage din viața publică din cauza problemelor de sănătate.

Adrian Daminescu, în vârstă de 65 de ani, a dispărut de o bună perioadă de timp din lumina reflectoarelor. Se pare că îndrăgitul artist se confruntă cu probleme de sănătate, care nu-l mai lasă să-și continue activitatea.  Directorul artistic al Circului București este acum în concediu medical și trebuie să respecte recomandările medicilor. 

Adrian Daminescu se confruntă cu probleme de sănătate

Potrivit unor surse aproapiate artistului, se pare că acesta are probleme la plămâni.

„Adrian a avut parte de atenția unor medici români foarte buni. Au știut să ia cele mai bune decizii în cazul său. Cei care-l cunosc mai bine știu că a fost mai toată viața lui un fan al țigării.

Pe care nu a abandonat-o în totalitate nici azi, chiar dacă medicii i-au cerut, mai mult sau mai puțin, acest sacrificiu. În plus, a fost și va rămâne genul de persoană care nu vrea să-și împovăreze fanii cu tot felul de lucruri despre el.

Nu i-a plăcut niciodată mediatizarea excesivă și nici ca în perioada actuală, când lumea are parte de necazurile sale, să mai adauge și el încă unul, pe deasupra', a dezvăluit pentru Impact o sursă din proximitatea artistului.

Artistul nu va renunța complet la scenă

„În perioada asta se organizează o serie de evenimente, fie la mare, în diverse stațiuni, fie în alte orașe ale țării. Adrian Daminescu va aprecia că trebuie să fie prezent.

Așa se va și întâmpla. Va urca pe scenă și va cânta!

Pe de altă parte, nu va răspunde altor invitații, mai ales acolo unde va simți că efortul său nu e absolut necesar!', a adăugat aceeași sursă, citată de Impact.

Cine este Adrian Daminescu

Adrian Daminescu s-a născut la 2 octombrie 1956, la Timişoara, într-o familie de muzicieni. Tatăl, Constantin Daminescu, era un cunoscut compozitor şi dirijor, iar mama, Aznif Elisabeta Daminescu, era soprană a scenei lirice la acea vreme. La numai patru ani, tatăl i-a cumpărat o vioară, dar ulterior Adrian şi-a îndreptat atenţia către pian, pe care l-a studiat până la 12 ani, următorul instrument abordat fiind violoncelul, timp de 16 ani. În 1970, s-a înscris la Liceul de muzică din Timişoara, iar în 1972 debuta în grupul Promuzica, alături de Ilie Stepan, Perin Boyan, Erly Krauser şi alţii. În 1974, a plecat din Promuzica şi a înfiinţat un grup de folk progresiv, Helicoidal. Un an mai târziu, în vara anului 1975, la festivalul "Primăvara baladelor", grupul câştiga voturile publicului şi ale juriului condus de Adrian Păunescu, precum şi Premiul de Popularitate, relatează Agerpres.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel