Adormirea Maicii Domnului, 15 august 2022. Tradiții și superstiții. Ce nu e bine să faci în această zi de sărbătoare

Data publicării:
Sursa foto unsplash, autor Ruth Gledhill
Descriere foto: Sursa foto unsplash, autor Ruth Gledhill

În fiecare an, pe data de 15 august, sărbătorim Adormirea Maicii Domnului sau Sfântă Maria Mare. Este unul dintre cele mai mari evenimente ale creștinătății.

În calendar ortodox 2022, Sfânta Maria este sărbătorită de două ori. O dată pe data de 15 august, atunci când creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului și a doua oară pe data de 8 septembrie, atunci când Biserica sărbătorește Nașterea Maicii Domnului.

Sărbătoarea Sfintei Marii este sărbătoarea creștină care aduce o serie de tradiții și superstiții, multe dintre ele fiind păstrate cu sfințenie și în ziua de azi, mai ales la sate. Iată care sunt cele mai cunoscute tradiții și superstiții de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Maria.

Tradiția zilei de Sfânta Maria

În această zi de sărbătoare, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis-de-dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor.

De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.

Tot în această zi, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi.

În dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele pentru sufletelor celor adormiți.

Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului.

Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.

În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.

Superstiții

Nu se aprinde focul în sobă de ziua Adormirii Maicii Domnului. Conform superstițiilor, acesta este un gest care poate atrage boala și ghinionul.


De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare. În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea.

Se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb și dormitul pe prispă;


Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.

În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel