Adelina Pestrițu, reacție ACIDĂ la adresa celor care o judecă: „Ce nu înțelege gura lumii, înainte să vorbească”

Data publicării:
Sursa foto: Adelina Pestrițu, instagram
Descriere foto: Sursa foto: Adelina Pestrițu, instagram

Adelina Pestrițu a răbufnit și a transmis un mesaj dur celor care o judecă. 

Adelina Pestrițu se bucură de o comunitate mare de fani în mediul online care îi urmăresc activitățile și proiectele. Chiar dacă se bucură de apreciere, Adelina Pestrițu nu este ocolită de comentarii negative și răutăți din partea urmăritorilor.  Sătulă de toate comentariile răutăcioase, vedeta a transmis un mesaj dur celor care o critică pentru aparițiile sale. 

Adelina Pestrițu, reacție ACIDĂ la adresa celor care o judecă

„Uite-o și p-asta”, „prea te expui”, „te vede lumea dezbracată”, „vrei să inciți”, „pune ceva pe tine”... Îmi aud și citesc vorbe în fiecare zi, unele mai soft, altele demne de block. Sunt prea slabă, prea scundă, prea urâtă, prea frumoasă, prea dezbracată, prea falsă, prea machiată, prea perfectă... Ba postez pentru atenție, ba pentru bani, ba să-i ispitesc pe unii, sau să atrag invidiile altora.

Ce nu înțelege gura lumii, înainte să vorbească, e că ce fac eu, fac în primul rând pentru mine. Am iubit întotdeauna transparența, și în haine, și în viață. Chiar dacă uneori nu mi-a convenit sau am fost incomodă, am încercat să fiu mereu transparența și am apreciat sinceritatea celorlalți. Am înțeles că noi, femeile, suntem o forță de neoprit atunci când ne eliberăm de povara prejudecăților și mai ales când ne susținem între noi. Eu îmi văd de drumul meu și las lumea să vorbească! ”, a scris Adelina Pestrițu pe rețelele de socializare. 

Adelina Pestrițu a ajuns la psiholog din cauza rețelelor de socializare

Dar puțini oameni știu că fosta prezentatoare TV se luptă cu anxietate și merge adesea la psiholog pentru a putea face față presiunii din social media. Adelina Pestrițu spune că pentru un influencer este foarte greu atunci când oamenii pentru care ei creează conținut și își dedică o foarte mare parte din timp, le adresează jigniri sau comentarii răutăcioase. 


„Oricât de puternic ai fi, este practic imposibil să faci față presiunii când toți te vor perfect și știi că niciodată nu vei fi. (...)Intervine sentimentul real că nu ești suficient de bun, că oricât te-ai strădui nu este îndeajuns. Da, știu! Mulți le servesc persoanelor publice replica «ți-ai asumat». Însă nu despre asta este vorba, despre asumare, ci despre trăiri, sentimente, dorința de a fi mai bun, despre dorința de a mulțumi și de a-i face pe alții fericiți”, a declarat Adelina Pestrițu într-un interviu pentru Unica. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel