Adda, totul despre INTOLERANȚA la HISTAMINĂ, boala rară cu care a fost diagnosticată: „Am avut momente în care nu puteam să respir”

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Adda a fost invitată la Interviurile Spectacola, emisiune realizată de Georgiana Ioniță, unde a vorbit despre boala rară cu care a fost diagnosticată. 

În urmă cu un an, Adda a ajuns la spital, de urgență, cu o formă atipică de reacție alergică: urticartie dermografică și edem în gât. 

„Mă sufocam. Simțeam cum mi se îngustează gâtul”, a mărturisit Adda în emisiunea realizată de Georgiana Ioniță.

Au urmat multe zile grele pentru artistă, care trăia cu teama că ar putea oricând să mai treacă printr-un astfel de episod care îi punea viața în pericol. Nu știa ce are și nici ce i-a declanșat acele reacții. Starea ei de sănătate nu dădea semne de ameliorare, astfel că a început să fie îndrumată de către medici să facă o serie de investigații. După câteva luni, problema de sănătate a artistei a primit un nume: Vedeta a fost diagnosticată cu Intoleranță la Histamină, o afecțiune rară. De acolo, a început lupta ei pentru a-și recâștiga sănătatea.

Intoleranța la Histamină înseamnă un dezechilibru între histamina din corp și capacitatea de degradare a acesteia. Persoanele cu intoleranță ca histamină au un deficit de  diaminooxidază (DAO), enzima care se ocupă de metabolismul histaminei.

Adda a povestit, în cadrul interviului pentru Spectacola, cum a ajuns la spital, în urmă cu un an, și cât de greu i-a fost să primească un diagnostic. 

„Problema nu a fost doar urticaria demografică. Eu nu știam, în ziua respectivă, când mi s-a făcut rău, ce mi se întâmpla. Problema reală a fost edemul din gât pentru că, din păcate, la urticarie cronică, apar și edeme, uneori în tălpi, în zonele de presiune, dar uneori și în gât. Eu am simțit atunci că mă sufoc, că mi se îngustează efectiv gâtul și de aceea am ajuns la Urgențe. Edemul m-a speriat mai tare decât erupția”, a dezvăluit Adda la Interviurile Spectacola. 

 

„Am ajuns cu complicații inclusiv la rinichi”

 

Medicii i-au acordat primul ajutor și i-au indicat să meargă să facă mai multe investigații, pentru a afla cauza reacției alergice.


„Ciudat a fost că IGe-ul era destul de mic. Inclusiv când am avut erupțiile acelea foarte puternice, dar și a doua zi sau a treia zi după episod, știu că am fost la analize și cumva acea analiză nu indica faptul că aș avea o alergie severă în acel moment. M-au întrebat evident dacă am mâncat ceva, dacă am schimbat șamponul, parfum. Se gândeau la o alergie severă. Eu nu schimbase absolut nimic și a fost foarte greu pentru că nimeni nu știa exact ce am și de ce am acele reacții.  Apoi m-au trimis la un consult de specialitate, la alergologie, unde, după mai multe discuții cu alergologul respectiv, am aflat ce ar fi putut să-mi declanșeze reacția aceea violentă și mi-a spus că o să îmi revin în scurt timp. Am ajuns acasă, am continuat tratamentul. 

Nu m-am făcut bine. Am ajuns cu complicații inclusiv la rinichi, aveam dureri foarte foarte puternice. După vreo săptămână după episodul alergic, dar de fapt nu era alergic, am aflat ulterior. Am avut momente în care nu puteam să respir. Mi am făcut aerosoli și medicul de familie mi-a dat inclusiv un spray pentru astm pentru că nu puteam trag aer”, a mai spus artista.


Mama artistei a ajutat-o să treacă prin acest episod cumplit. 


„Mama, care este asistentă, și-a luat liber, ea mi-a făcut injecții acasă și o lună de zile a fost crunt pentru că nu știam exact ce se întâmplă. După ce m-am liniștit am început să fac analize peste analize, peste analize, timp de șase luni și am aflat a cauza pentru care s-a declansat ce a declansat”, a explicat ea.

 

„Am o mutație heretozigotă”


Exact este vorba despre o disbioză foarte puternică intestinală, intoleranța la Histamină nu a fost foarte clară de la început pentru că DAO, la mine în sânge, era în valori normale. 

În schimb, în intestin  nu era în valori normale. iar eu, genetic, am o mutație heretozigotă. Asta înseamnă că nu am suficiente enzime ca să degradez histamina în exces. Având peterele intestinal permeabil, toată histamina de acolo, migrează și ajunge peste tot în organism. 
Eu chiar dacă am nivelul DAO cumva anormal în sânge tot nu este suficient și nu mi se poate pune un diagnostic concret de intoleranță la histamină, doar după acea valoare. 

Cumva predispoziția mea genetică și ceea ce se întâmplă la nivel intestinal din cauza alimentelor pe care le-am consumat până acum, pastilelor pe care le am luat, factorul genetic, stres, oboseală și așa mai departe au dus cumva la un cumul de factori ce au declanșat un răspuns ciudat al corpului. A luat-o razna corpul, mai pe românește”, a explicat Adda. 

 

Urmăriți interviul integral:

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel