Adda, totul despre boala rară cu care a fost diagnosticată: „Se numește INTOLERANȚĂ LA HISTAMINĂ”

Data publicării:

Adda se luptă de mai bine de un an cu o boală rară. Artista a fost diagnosticată cu intoleranță la histamină, o afecțiune care se depistează destul de greu și care nu poate fi vindecată. 

Intoleranța la Histamină înseamnă un desezchilibru între histamina din corp și capacitatea de degradare a acesteia. Persoanele cu intoleranță ca histamină au un deficit de  diaminooxidază (DAO), enzima care se ocupă de metabolismul histaminei.

 

În urmă cu un an, Adda posta pe rețelele de socializare imagini șocante de pe patul de spital, dar și din propria casă. Corpul ei era acoperit cu dungi, denumite medical dermografism. Acestea erau simptomele vizibile ale bolii. Fizic și psihic, artista resimțea o serie de simptome. La acea vreme, vedeta nu știa cauza problemelor ei de sănătate.

După mai multe investigații, Adda a fost diagnosticată cu Intoleranță la Histamină. Acum, după un an de tratament și regim alimentar drastic, vedeta trage un semnal de alarmă asupra existenței acestei afecțiuni, care deseori este dificil de diagnosticat.


Recent, Adda a fost invitată în emisiunea lui teo Trandafir, de la Kanal D, acolo unde a vorbit despre lupta prin care trece în încercarea de a se vindeca. 


“Este o problemă destul de vizibilă, se poate întâmpla oricând să am erupții mari pe piele sau să mi se umfle fața și atunci e mai greu să mă ascund. Vreau să afle cât mai multă lume despre această afecțiune, care este nouă și nu are tratament. Se numește “urticarie demografică” și “intoleranță la histamină”, care este destul de nasoală.”, a declarat Adda la Kanal D. 


Simptome


Vedeta a ținut un regim alimentar drastic în tot acest timp. A eliminat din alimentație alimentele cu un conținut ridicat de histamină și a luat și tratament medicamentos. Totuși, pentru a scăpa de simptome, ea a trebuit să aibă multă răbdare, starea ei de sănătate ameliorându-se după o perioadă îndelungată. 

“Poate apărea prurit, tahicardie, amețeală, poți să îți pierzi cunoștința câteva secunde, poți să te sufoci în somn, dacă faci edeme. Eu nu am mai făcut de vreo două luni deloc. În aprilie a fost nasol pemtru că făceam aproape zilnic și stai cu frica aia mereu că îți crește ceva în gât.

Se poate vindeca, dar nu prin metode tradiționale. (…) Am această afecțiune de mică și dacă știam, o puteam ține sub control”, a explicat Adda.


Cum a afectat-o emoțional


Vedeta spune că diagnosticul acesta i-a schimbat viața, atât la exterior, cât și la interior. A început să aibă mai multă grijă de ea și să se iubească. Tot boala a inspirat-o să scrie. A lansat recent o pagină cu numele “Cele trei Adda”, în care vorbește despre experiența ei cu boala, dar și despre transformările sufletului. 


“Cea mai importantă parte o reprezintă sufletul. Nu trebuie să manifești emoții puternice. Eu încerc să mă descurc cum pot, să respir, să rămân prezentă, să nu îmi fac foarte multe filme, pentru că atunci se amplifică stările de anxietate. (…) Această afecțiune este, din păcate, din ce în ce mai întâlnită. (…) Cu această ocazie, am învățat să mă iubesc mai mult și să mă iert pe mine și oamenii din trecut și chiar am început să scriu, mi-am făcut o pagină cu numele “Cele trei Adda”, pentru că eu am spus mereu că sunt tripolară, nu bipolară. Acolo e un blog unde scriu realitatea mea, atunci când cele trei Adda sunt în conflict”, a mărturisit Adda.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel