Abi Talent, reacție acidă la adresa lui BRomania, după ce ar fi fost prins băut și drogat la volan: ”Putea să-și piardă cineva viața”

Data publicării:
Abi Talent și BRomania, sursa instagram
Descriere foto: Abi Talent și BRomania, sursa instagram

Abi Talent îi declară război lui BRomania, după ce ar fi fost prins băut și drogat la volan.

În urmă cu câteva zile, Matei Dima, cunoscut în mediul online ca BRomania a fost prins la volan sub influența alcoolului și a substanțelor interzise. Polițiștii l-au oprit și l-au supus unui test antidrog, după care a suflat și în fiolă. Aceștia au constatat că vloggerul consumase droguri, dar și alcool, motiv pentru care l-au condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice.

Chiar dacă sunt oameni care îi sunt aproape și îl susțin pe BRomania, există și persoane care îl critică. Printre ele se numără și Abi Talent, care a fost foarte deranjat de gestul făcut de vlogger. Acesta a transmis și un mesaj dur pe rețelele de socializare, acolo unde a menționat că putea să e întâmple o tragedie din cauza vlogger-ului, evitând să-i pronunțe numele.

”Am văzut că circulă acum o știre pe net cum să nu știu ce vlogger era drogat la volan și ***, mă rog. Bă, problema nu e că se droghează, fiecare face ce vrea cu viața lui, chiar dacă ești vai de **** tăi dacă te droghezi. Problema e alta, sunt atâția oameni care se întorc acasă de la muncă, obosiți, rupți, ca toată luea, cum e normal.

E... și vine vlogger-ul ****, care își trăiește el ”viața la maxim”, se urcă la volan drogat mort, conștient că poate să facă accident... Mari șanse să-și piardă cineva viața, cineva care este așteptat acasă de familie, de la muncă”, a scris Abi Talent pe contul său de Instagram.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel