"A murit fulgerător" Serghei Mizil, durere fără margini. Abia acum a reușit să vorbească despre pierderea suferită

Data publicării:
Serghei Mizil, sursa instagram
Descriere foto: Serghei Mizil, sursa instagram

Serghei Mizil a vorbit despre cel mai dureros moment din viața sa. 

Serghei Mizil este întotdeauna cu zâmbetul pe buze și binedispune pe toți din jurul lui cu carisma sa. Cu toate aste, puțini sunt cei care știu că actorul a trecut prin momente grele, în urmă cu ceva timp.

Serghei Mizil, durere fără margini

În cadrul unui interviu, Serghei Mizil a povestit că cel mai greu moment din viața sa a fost atunci când și-a pierdut nepotul, fiul Oanei Mizil. Băiatul avea 25 de ani, iar vestea tragică a picat ca un fulger peste familie. Tânărul și-a pierdut viața în urma unui accident cu motocicleta. 

„Am plâns când mi-au murit persoane apropiate, apoi am ieșit la șpriț și veselie. Nu am fost însă marcat ani de zile, nu am purtat doliu. Mie doliul și nunta mi se pare niște chestii primitive.

Dar cel mai greu moment din viața mea a fost atunci când a murit Răzvan, nepotul meu, fiul Oanei.

A murit fulgerător și complet aiurea. Momentul a fost groaznic, a fost total nedrept să moară copilul ăla. Avea 25 de ani, nevasta lui era la Snagov cu noi, avea o fetiță și era însărcinată cu al doilea copil. Eram foarte legat de Răzvan, era singurul care ne putea duce numele mai departe. Îmi aduc aminte că era de Paște, era singurul care adusese lumină de la biserică.”, a spus Serghei Mizil, pentru fanatik.ro.  

Serghei Mizil: „Era prea tânăr, un copil extraordinar”

Serghei Mizil este și acum în stare de șoc și nu poate să-și revină după această pierdere. Bărbatul recunoaște că nepotul său era un copil extraordinar de cuminte și la locul lui.

„Eram la masă a doua zi și m-a sunat cineva să-mi spună că e mort pe șosea, făcuse accident de motocicletă. Eu credeam că e în curte și chestia asta mi-a rămas în minte. Îmi aduc aminte că eram numai lepre la masă și singurul care ne-a adus lumina de la biserică, murise.

Era prea tânăr, un copil extraordinar, mi s-a părut groaznic. Dacă e cineva bolnav asta e, te aștepți, ești pregătit. Dar când are 25 de ani și, de la masă, te duci să-l îngropi, este urât”,  a mai spus actorul, pentru aceeași sursă citată. 

Serghei Mizil, intervenție chirurgicală pe inimă

Vedeta a trecut prin momente grele în ultimul timp, recunoscând că a fost nevoie de intervenția medicilor pentru a remedia problema. El a trecut printr-o intervenție chirurgicală la inimă și cu doar o zi în urmă a fost externat din spital. În cadrul emisiunii de la Antena Stars, el a dezvăluit că a fost nevoie să își pună un stent. Cu toate acestea, se simte foarte bine după operația suferită și este într-o stare bună de sănătate. Serghei se arată mirat pe unde se arată deoarece nu înțelege de ce toată lumea a crezut că a murit. El spune că își face controale periodic oricum.

„Toată lumea a zis că am mierlit, că nu știu ce, dar n-am nimic. Deci nu am făcut nici infarct, nici nimic... mă verific la cât s-a consumat, mă duc periodic și îmi fac control la doctor. Ieri am venit la spital, azi am plecat. Mi-am făcut un stent și am plecat să beau un spritz”, a declarat el, pentru Spynews.

Întrebat despre durata intervenției pe care a avut-o, omul de afaceri a explicat că aceasta nu a durat foarte mult. De asemenea, a menționat că s-a operat la o clinică privată, iar costul intervenției a fost de 4000 de euro.

„Două ore jumătate. Eu am înțeles că stent îți pune Statul doar dacă ai făcut infarct. Eu nu vreau să fac infarct! M-am dus aici că-s condiții bune și m-a costat 4000 de euro tot”, a mai adăugat acesta.

De asemenea, vedeta a declarat publicului că se va lăsa de fumat, având în vedere intervenția pe care tocmai a avut-o.

„Mă voi lăsa de fumat!”, a precizat celebrul om de afaceri, potrivit sursei precizate.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel