18 lucruri pe care trebuie să le știi înainte de tratamentul cu aparat dentar. Explicațiile medicului ortodont

EXCLUSIV

Tratamentele ortodontice implică, de cele mai multe ori, purtarea diverselor aparate dentare. Cu siguranță ați cunoscut sau ați văzut diverse persoane care au apelat la astfel de tratament pentru a avea un zâmbet frumos. Iată câteva lucruri pe care trebuie să le știți înainte de a lua o decizie.

Dr. Anca Oltean, medic primar ortodont, explică, în exclusivitate pentru cititorii Spectacola, care sunt lucrurile de care trebuie să țineți cont înainte de montarea aparatului dentar.


1. „Înainte de montarea sau aplicare oricăror aparate dentare va fi nevoie de o evaluare făcută de medicul specialist, precum și de rezolvarea eventualelor probleme dentare (de la curățarea profesională a dinților, la tratarea cariilor).

2. Nu veți fi singura persoană care poartă aparate. Ați observat deja că acestea sunt purtate de oameni de toate vârstele, căci în prezent tehnica și tehnologia au făcut posibile conceptul de ortodonție fără limită de vârstă.

3. Aveți mare grijă la recomandările de extracții. În trecut era nevoie într-adevăr de multe extracții de dinți sănătoși, pentru a corecta ocluzia și dinții înghesuiți. În prezent însă se practică și ortodonția fără extracții. Căutați și a 2-a opinie medicală, ca să fiți confortabili cu alegerea făcută. 

4. Aplicarea aparatelor poate crea disconfort, inclusiv puțină durere, dar care trece repede. Medicul vă va recomanda întotdeauna ce să faceți ca să depășiți cu bine acest moment.

5. Odată montate aparatele, este posibil să aveți probleme de vorbire. De ce? Pentru că este imposibil ca montarea unor aparate dentare pe suprafața dinților să nu vă afecteze vorbirea. Din fericire, veți învăța destul de repede să vorbiți corect, pe măsură ce vă obișnuiți cu aparatele. Nu vă faceți griji, există mai multe tipuri de aparate dentare astăzi și puteți alege pe acelea care sunt mai comod de purtat. Disconfortul în pronunțarea unor consoane poate apare în cazul aparatelor lingual, cele  care se montează în interior. Acestea dispar în 2-3 zile după ce se pacientul se acomodează cu purtarea lor.

6. S-ar putea să aveți un sentiment ciudat în primele săptămâni de la montarea aparatelor.  Sentimentul ciudat este dat de prezența aparatului care este perceput ca un corp străin. După 2-3 zile, sentimentul dispare, la fel ca și hipersialoreea (salivația abundentă) din primele zile.

7. Igiena dentară poate fi provocatoare, mai ales că trebuie să curățați cu atenție dinții și aparatele. Nu renunțați, curățarea atentă și corectă a acestora este cea mai importantă contribuție personală în reușita tratamentului. Poate ar fi cazul să vă achiziționați periuțe speciale interdentare și un duș bucal, vă vor fi de mare ajutor.

8. Atenție la resturile de hrană care pot rămâne prinse în aparate. Adesea, acest lucru creează probleme pe termen lung, dacă este trecut cu vederea. Pentru a preîntâmpina eventualele probleme apărute, mai ales în călătorie, vă sfătuim să aveți la îndemână strictul necesar, anume: periuță, pastă de dinți, ață dentară, periuțe inter-dentare. Părinții, mai ales, trebuie să fie atenți să le pregătească astfel de kituri copiilor care se duc la școală sau pleacă în excursii mai lungi.

9. Reglarea aparatelor poate fii puțin dureroasă. Totuși, intensitatea acesteia este diferită de la o persoană la alta, iar durerea trece repede.

10. Aspectul danturii se va schimba. Odată cu trecerea timpului și cu ajustarea aparatelor în conformitate cu tratamentul urmat, veți remarca alinierea dorită a dinților. Aveți răbdare să vedeți rezultatul final.

11. Veți remarca o schimbare în aspectul buzelor. Aparatele dentare aplicate pe suprafața dinților vă vor împinge buzele în afară, astfel încât acestea vor părea mai pronunțate.

12. Există posibilitatea ca piesele metalice ale aparatelor să vă rănească buzele sau interiorul obrajilor. În primele săptămâni de purtare, până ce dinții se aliniază, este posibil ca anumiți bracketi să creeze ușoare leziuni pe obraz. În acest interval, se folosește ceară de protecție care înglobează brackeții respectivi si astfel dispar leziunile de pe mucoasa jugală. Vorbiți cu medicul specialist ortodont despre acest aspect și rețineți modul de aplicare. Nu uitați să îndepărtați ceara înainte de masă. De asemenea, există gutiere speciale de purtat peste aparate, pentru protecție. Vorbiți cu medicul specialist ortodont despre acest aspect.

13. Timpul trece repede. Purtarea aparatelor dentare durează între câteva luni și doi ani, în funcție de problemele constatate și scopurile stabile de la început. Percepția fiecărui pacient este diferită, dar gândul că această perioadă „va trece” ajută în depășirea oricăror posibile probleme. 

14. Aparatele dentare pot fi costisitoare, dar sunt în același timp o investiție în sănătate pe termen lung. Bucuria de a avea o dantură sănătoasă, corect aliniată și un zâmbet frumos la finalul tratamentului ortodontic este de neprețuit.

15. Este posibil ca lucrurile să nu meargă întotdeauna așa cum au fost plănuite. Medicul specialist este cel care poate recomanda prelungirea tratamentului sau schimbarea aparatelor, atunci când constată că ceva nu funcționează, iar rezultatele se lasă așteptate. Din fericire, nu există situații de nerezolvat.

16. Nu doar zâmbetul este important. Chiar dacă vi se pare că dinții s-au aliniat, tratamentul ortodontic implică și corectarea mușcăturii, astfel încât alinierea danturii și a maxilarelor să fie una armonioasă și corectă. Așa că, aveți răbdare, totul va fi bine.

17. Mâncărurile lichide și moi vor fi cei mai buni prieteni ai danturii. În același timp, va trebui să eliminați din dietă alimentele dulci, lipicioase, precum și pe cele crocante sau tari (pe acestea din urmă le puteți tăia în bucățele, dacă nu doriți să renunțați la ele).

18. Un zâmbet frumos va fi răsplata dumneavoastră pentru tot disconfortul din timpul tratamentului ortodontic. Veți vedea, merită.

În prezent, purtarea aparatelor dentare nu mai este ceva nefiresc, persoanele care le poartă sunt considerate chiar „cool”, iar oamenii sunt mult mai dispuși la a face eforturi în direcția dobândirii unei danturi sănătoase și a unui zâmbet frumos.
Pentru orice nelămuriri privitoare la aparatele dentare adresați-vă medicului specialist. Pe durata tratamentului contează mult experiența și expertiza medicului care îl conduce, nu doar aparatul ales.”


Dr. Anca Oltean e medic primar ortodont, specializarea estetică dento-facială și are experiență în domeniu de 16 ani si peste 4,000 de cazuri tratate. Este primul medic român și singurul admis ca membru titular în cadrul WSLO (World Society of Lingual Orthodontics) si ESLO (European Society of Lingual Orthodontics), două dintre cele mai prestigioase societăți de ortodonție linguală din lume



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Dată: 30 noi, 19:32 | Categorie: Sanatate
Get it on App Store Get it on Google Play