Mario Joy, artist cunoscut atât în țară cât și la nivel internațional, datorită super hitului California, vine cu un nou single, Time, o melodie în care vorbește despre lupta sa cu diabetul.
Raluka este una dintre cele mai bune voci din România. Artista spune că părinții ei au făcut mari sacrificii pentru a o putea susține în cariera muzicală.
Oul este micul dejun favorit al lumii și, de fiecare dată, experții ne sfătuiesc să consumăm cel puțin unu-două ouă pe zi pentru beneficii maxime. Însă, conform unui studiu, consumul de ouă în exces poate declanșa diabetul.
Pacienții se îndreaptă către primul medicament nou pentru obezitate care a ajuns pe piață în ultimii ani, ceea ce sporește profiturile producătorului de medicamente Novo Nordisk A/S.
Iată ce trebuie să știi despre unul dintre motivele principale pentru care te-ai putea confrunta cu urinarea frecventă, cunoscută și sub numele de "poliurie", precum și ce ar trebui să faci dacă o depistezi.
Halle Berry a fost diagnosticată cu diabet în urmă cu peste 30 de ani. Celebra actriță a fost la un pas să moară, în 1989, când a intrat în comă diabetică.