„Cere-mi ce vrei!”, trilogia erotică semnată de Megan Maxwell, tradusă și în română

Au fost lansate primele trei volume „Cere-mi ce vrei!” din celebra seria de romane romantice semnată de Megan Maxwell. 

Trilogia erotică, Pídeme lo que quieras (Cere-mi ce vrei) a fost publicată în premieră în Spania și apoi tradusă în SUA de către Amazon. Versus Entertainment si compania Warner au anunțat zilele trecute, intenția lor de a produce filmul bazat pe  seria “Cere-mi ce vrei!”.

Născută în Germania, Megan Maxwell, este o cunoscută scriitoare de romane în limba spaniolă. Cartile ei au facut furori în țări precum Italia, Portugalia, Polonia, Brazilia, Turcia, Ucraina, SUA. Debutul lui Megan Maxwell în genul erotic cu seria “Cere-mi ce vrei!” a fost premiat cu Tres Plumas pentru cel mai bun roman erotic la gala Pasión por la Novela Romántica. Este cel mai bine vândut autor al Grupo Planeta,din Spania cu peste 1,7 milioane de exemplare vândute din diferite genuri: comedie romantică, romantism medieval și ficțiune erotică.

Seria de romane „Cere-mi ce vrei!” spune povestea unei iubiri cu năbădăi, între Eric Zimmerman, un om de afaceri german, și Judith, o tânără pe care o cunoaște în Spania, unde se mută pentru a prelua conducerea unei companii. Sedusă de atențiile sale și de accentul său nemțesc, Judith este de acord să devină parte a jocurilor lui erotice. Pe parcurs ce relația lor se intensifică, Eric începe să se teamă că cel mai bine păstrat secret al său va ieși la iveală și că asta va marca, poate, sfârșitul relației lor.


 
“Cea mai citita scriitoare spaniolă! “- Huffington Post 

 

În volumul 1 „Cere-mi ce vrei!” aflăm începutul poveștii de dragoste dintre cele două personaje. După moartea tatălui său, omul de afaceri german Eric Zimmerman decide să călătorească în Spania pentru a supraveghea sucursalele companiei Müller. În biroul central din Madrid o întâlnește pe Judith, o tânără îndrăzneață și prietenoasă de care se îndrăgostește imediat. Cei doi se intalnesc într-un ascensor „prins” între etaje. Așa e și relația lor. Cu suișuri și multe coborâșuri. El o învață tot în arta amorului. Ei îi place. Deprinde repede. Lucruri pe care înainte se rușina să le facă. Iubește să-l vadă fericit, chiar dacă în joc intră alți bărbați. Și alte femei. Femeia cedează atracției pe care accentul lui german o exercită asupra ei și acceptă să facă parte din jocurile sale sexuale, pline de fantezii și erotism. Împreună cu el va realiza că avem cu toții un voyeur în interior și că oamenii sunt împărțiți în supuși și dominanți... Dar timpul trece, relația se intensifică și Eric începe să se teamă că secretul său va fi descoperit, ceea care ar putea marca începutul sau sfârșitul relației. El e Eric Zimmerman, patron de multinațională. German „rece”. Ea e Judith Flores, secretara. Spanioloaică „focoasă”. Ambii sunt legați printr-un tatuaj de pe Muntele lui Venus: „Cere-mi ce vrei!”

In volumul 2 „Cere-mi ce vrei, acum și oricând!” apar nori negri în relația „fierbinte” dintre Judith Flores și Eric Zimmerman. Ea păresește compania la care lucrează el și se refugiază la Jerez, unde crede că-și va găsi liniștea. Dar Eric nu renunță la femeia pe care o iubește. Îl leagă de ea multe trăiri cu totul deosebite! Relația continuă, în ciuda tuturor celor întâmplate, iar dorința și fanteziile erotice sunt tot mai provocatoare. Însă acum Judith este cea care va impune condițiile în povestea lor de amor.

Volumul 3 „Cere-mi ce vrei sau lasă-mă-n pace!” ne poarta pe nisipurile fierbinți din Caraibe pentru o lună de miere perfectă după o nuntă de vis. Eric și Judith își împlinesc toate fanteziile erotice în clipe încărcate de senzualitate. Asta nu înseamnă că gelozia și neîncrederea nu apar din când în când. Însă experiențele trăite împreună, chiar dacă uneori par să rănească, nu fac decât să le arate că sunt făcuți unul pentru celălalt. Și poate se va împlini și una dintre marile dorințe ale lui Eric, aceea ca Judith să-i dăruiască un copil.

„Cere-mi ce vrei!” este, fără îndoială, un roman îndrăzneț, în care fanteziile morbide și sexuale sunt la ordinea zilei. Cartea nu este recomandata celor cu vârsta sub 18 ani.

Despre Megan Maxwell

Autoarea, María del Carmen Rodríguez del Álamo Lázaro, adică Megan Maxwell, așa cum este cunoscută de iubitorii de romane romantice, este originară din Germania, dar locuiește în Madrid de când se știe. În prezent, Megan Maxwell trăiește într-un frumos cartier al Madridului, alături de soțul său, de copii, de cățelul Drako și de pisica Romeo. Are numeroși fani în lume și este foarte activă pe rețelele sociale, unde s-au creat și foarte multe grupuri inspirate de poveștile de dragoste din cărțile sale.

Megan Maxwell este una dintre cele mai populare scriitoare din Spania – cu peste 2 milioane de exemplare vândute în Spania și peste 1 milion de cărți vândute în afara Spaniei – și câștigătoare a numeroase premii, printre care Premiul Internațional Pentru Romane de Dragoste (2010) și Premiul Pentru Cel Mai Bun Roman Erotic, de la Novela Romántica, câștigat chiar pentru seria de față. Spaniolă după mamă, americancă după tată, Megan Maxwell a publicat romane precum „Te lo dije” (2009), „Deseo concedido” (2010), „Fue un beso tanto” (2010), „Te esperé toda mi vida” (2011), „Niyomismalosé (2011), „Las ranas también se enamoran” (2011), „Y a ti qué te importa?” (2012), „Olvidé olvidarte” (2012), „Las guerreras Maxwell. Desde donde se domine la llanura” (2012) și „Las principes azules también destiñen” (2012). De asemenea, a contribuit la scrierea unor lucrări colective

Autorul articolului: Spectacola | Dată: 09 noi, 20:44 | Categorie: Carte
Get it on App Store Get it on Google Play